Monografia satului Gostilele, com. Fundulea, jud. Ilfov (Partea a VI a)

                   Dupa cum am vazut in alta parte a acestei monografii, casniciile satenilor din aceasta regiune sunt bogate in copii. Avorturi –spre binele nostru- nu se fac; nici de catre medici, nici de catre moasele empirice.

                   In mai toate familiile sunt cate 5-6-7 copii.

                   Noul nascut, in orice familie, fie ea cat de saraca, se bucura de mare cinste. Nasterile sunt asistate de moasa empirice sau in cazuri mai rare, de moase cu diploma. Este obiceiul ca dupa nastere sa I se faca lehuzei asa zisa “apa”. Aceasta o face preotul si este un fel de aghiazma, din care femeia nascuta gusta si se spala pe maini si pe fata pentru a se curati, inainte de mese. Cand copilul are trei zile, seara se aseaza pe o masa o paine, vin, 3 cepe, sare si bani. Peste noapte se lasa masa astfel amenajata pentruca peste noapte “ursitoarele” sa vina sa urseasca soarta copilului.

Fotografie facuta de pictorul A.Avakian in anul 1933,cu ocazia pictarii bisericii

 

 

 

 

Botezul oficial are loc in scurt timp. Nasul familiei cumpara ligeria copilului si poarta cheltuielile cu botezul. La botez se face o masa numindu-se “cumetrie”. Daca e baiat, la 3 ani, are loc, “luarea motului”. Pana atunci mamele nu tund parul copilului. Acum nasul da copilului un rand de haine si-i daruieste si o oaie, vitica sau carlan. Daca este fata, la 1 an i se rupe “turta”. Se fac niste turte din faina, se aseaza copilul (fata) pe o cofa cu apa, se rupe turta deasupra capului copilei, zicandu-se : “turta’n jos, fata’n sus”. Dinaintea fetitei i se aseaza pe o tava paine, sare, ac, ata, degetar, foarfeci, carte, pieptene etc. Daca fata pune intai mana pe un obiect oarecare, va indica pentru toata viata, preferintele pentru aceste obiecte. De exemplu daca pune mana pe ac, va fi vrednica, pe carte ii va place sa invete, etc.

                   Nasul, in viata unui satean se bucura de o marecinste, de la botez pana la cununie, finul ii pastreaza un mare respect. Ori unde il intalneste ii saruta mana si nu iese din cuvantul sau. Nasul intr’o familie, nu este schimbat si descendentii familiei pastreaza acelasi nas sau pe descendentii acestuia.

Preotul Ioan Georgescu impreuna cu familia

 

Pe cat sunt de vesele obiceiurile la botez si la cununii, pe atat sunt de triste si sinistre la inmormantari.

                   Bolnavul – in agonie – este pazit sa nu moara fara lumanare si neimpartasit. Daca se intampla totusi sa moara estfel, rudele pentru a nu avea remuscari se da sarindare la preot si in fiecare noapte de Pasti se duce la biserica cu un cocos alb si o lumanare lunga cat usa bisericii. In caz ca nu are aceasta lumanare, duce altele mai mici care puse cap la cap, sa aiba aceasta dimensiune.

                   Mortul este “scaldat “ intr’o albie cu apa si in care se pun fire de busuioc, apoi este imbracat si asezat in pat, cu capul spre apus, spre a privi spre rasarit. Tot timpul trebuie sa arda lumanari pe care le aduc rudele si cunoscutii.

                   Noaptea, mortul este pazit de catre oameni, sau femei, rude ale mortului. In prima noapte i se face “orarul” un fel de panza cusuta cu flori in forma de cruci cu care se va impanzi cand se va face inmormantarea. Pisicile sau vreun caine n’au voie sa intre in odaia mortului, ca acesta se face “strigoi”. Se mai prepara in casa, din faina “9 colaci si 9 marturii”; paine udata cu vin si se impart, cu vase de pamant, cand se face pomana mortului dupa ce se intorc de la inmormantare. Este obiceiul sa se lega mortului bani de deget si se pune si in cosciug pentru a avea cu ce plati cele 9 vami pe lumea cealalta. In cosciug se mai pune o foarfeca, un piepten, lucruri de toaleta.

                   Inmormantarea se face dupa ritualul obisnuit. Daca mortul a fost fata mare sau flacau i se face “brad” si cununii (din crengute de brad) pe care doua fete le duc pe o tava la biserica.

                   I se pune “colaceri” si lautari ca la nunta, inchipuind prin aceasta trecerea mortului si prin taina casatoriei. Bradul i se infige pe mormant. I se face mortului pomenile urmatoare: imediat dupa inmormantare se face “capul de tarana” cand se imparte colaci, vase si “pomenete” (9 batiste cu cate un ban legat intr’un colt). A doua zi se face “cap” (colaci si coliva slujite de post). Apoi timp de o saptamana se imparte mancare, tamaindu-se locul unde a fost asezat mortul in casa. 

Inmormantare in Gostilele

 

                   La o saptamana se face la biserica parastas pentru pomenirea mortului, iar acasa se face pomana la care este chemat preotul satului.

                   Acum se da de pomana haine- noi sau chiar purtate de cel decedat; un obicei destul de rau, in cazurile cand decesul a fost cauzat de vreo boala molipsitoare.

                   Se mai fac astfel de pomeni la 3, la 6, la 9 saptamani, la o jumatate de an si la un an.

                   In fiecare an la Sambata Mortilor se da de pomana mancare iar de fiecare mort al familiei se face cate un colac si se da de pomana. Preotul pomeneste in biserica numele celor morti pentru care i se da o lista cu numele lor. Lista se cheama “pomelnic”.- Dupa mort se poarta doliu. Barbatii (rude) nu se barbieresc 6 saptamani si poarta la mana o banderola neagra iar femeile se imbraca in negru si se abtin dela orice distractie (joc, hora). Un fapt regretabil, observat in acest sat este ca nu se pastreza pentru cei morti un cult deosebit. Dupa un timp, mormintele sunt umplute de buruieni si crucile lasate in paragina. Cei vii au uitat pe cei ce au trecut din aceasta viata.

                   Trebuie ca in fiecare an, scoala sa ia sarcina de a curata cimitirul de buruieni si maracini.

                   Nu s-a tinut o ordine in asezarea mormintelor facandu-se alei pentru trecerea dela un mormant la altul. Esti nevoit a calca peste morminte.

                   Abia acum s’a inceput o sistematizare.

Vasile Babus la 19 martie 1940

DOAMNA TUDORINA

Tudorina Alexandru (Dragomir)

                       Sa o cunoastem sau sa o recunoastem pe doamna Tudorina Alexandru, o gostileanca indragostita de meleagurile natale. Cu un talent nativ exceptional, plina de sensibilitate, descrie cu multa maiestrie satul si trairile domniei sale, atat in proza cat si poezie.

               Marturie stau aceste randuri alese la intamplare:

               “Casuta bunicului era afara din sat, la doi kilometri. Era asezata intr-o livada cu tot felul de pomi si vie. Un careu de nuci contura aceasta livada.

          Pe langa casa era drumul care mergea spre deal unde facea legatura cu toate ogoarele gospodarilor din sat.

           Peste acest drum, spre vale se-ntindeau locurile care ajungeau pana-n garla si inca o livada cu caisi care era imprejmuita cu gardut de salcami ghimpati.

            Drumul acesta de la casa lui tata mare se lasa spre “Valea Boerului”. Era imprejmuit de salcami ca un tunel de-o parte si de alta. Era cel mai frumos drum pe care l-am vazut vreodata, mai ales vara cand ardea soarele mai tare.

            Noi copiii ne duceam la garla in “Valea Boierului” unde era un vad bun de scaldat.

        Oamenii care-si puneau canepa la topit pareau ca niste mici plute in partea mai mlastinoasa a apei.

    Pe mijlocul garlei oamenii intindeau varsile, setcile, niste unelte de prin peste. Iar in partea cealalta a garlei se vedeau ogoarele verzi si cele cu grau galben gata de seceris. Zagazul era puntea de trecere intre aceste ogoare.”

O parte a familiei Dragomir

 

De ce anii se grabesc ?

De ce anii se grabesc?

De ce trec intr-una?

De ce frunzele palesc

Toamna totdeauna?

De ce se agita marea

De vant de furtuna?

De ce-i ninsa tampla mea

Tot mai mult de bruma?

De ce sunt atat de trist

Si frica m-a cuprins?

De ce lupt ca sa exist

Si nu ma dau invins?

De ce caut si mai sper

Ceva sa se mai schimbe?

De ce privesc noaptea pe cer

Si-mi par stelele umbre?

De ce brazii raman verzi

Si nestingheriti de gheata?

De ce ma trezesc in zori

Rugandu-ma sa raman in viata?

Familia Dragomir in anul 1933

Monografia satului Gostilele, com. Fundulea, jud. Ilfov (V)

                   Casatoriile. Fetele se casatoresc pela varsta de 17-20 ani. Varsta baiatului variaza intre 17-22 ani.

                   Cele mai multe casatorii se fac inainte de satisfacerea serviciului militar procedandu-se cam in felul urmator: daca unui baiat ii place o fata si voiesc a se lua in casatorie, tinerii aduc la cunostinta parintilor. Daca se intampla ca parintii fetei sa nu consimta la casatorie, atunci tanarul vorbeste cu fata si pazeste un moment de neatentie al parintilor, si dupa ce, intr’o legatura, leaga cateva rochii de schimb si fuge intr’o seara cu baiatul. In sat acest obicei se cheama “furt”. Se obisnuieste a se zice: “Cutare a furat fata lui X”. A doua zi dimineata dupa ce s-a intamplat “furtul”, are loc “rachiul”.

Fetele si flacaii domnului diriginte Gheorghe Rebencic, miresele si mirii de mai tarziu

 

                   Rudele baiatului trimit veste despre castitatea fetei parintilor acesteia. La “rachiu” iau parte mai mult femeile, care pleaca dela casa tanarului, purtand in mana o sticla cu rachiu vopsit cu rosu si o legatura, in care duc camasa fetei cu semnul castitatii. Dupa ce se plimba pe toate ulitele satului chiuind din rasputeri si jucand singure un joc caraghios, ajung la casa parintilor fetei. Acestia dupa mai multe refuzuri, primesc “rachiul”. Femeile intra in casa unde li se pune o gustare udata din belsug cu bautura. Se intampla ca parintii fetei sa nu primeasca “rachiul”, aceasta insemneaza  si ca nu le-a fost voia ca fata sa ia pe baiat. Motivul, de cele mai multe ori, consta in faptul ca tinerii au stare materiala deosebita; adica baiatul e mai sarac. 

Tanar gostilean pozand in februarie 1940 pentru "biroul populatiei" (Jean Dragomir)

 

                   Atunci lucrurile stau incurcate catva timp pana cand prin staruinta rudelor se face “impacarea”. La impacare care ar fi un fel de logodna se ia in discutie zestrea tinerilor. Zestrea baiatului consta din pamant, vite de munca, obiecte de plugarie; iar a fetei din pamant, mobila, asternuturi de pat, lingerie si obiecte casnice. Tot acum se aranjeaza si se fixeaza data nuntii propriu zise, care de multe ori are loc peste putin timp, dar se intampla cazuri cand nunta are loc dupa ce in casnicie s’a dat nastere chiar la copii.

                   Acestia sunt trecuti in registrele de stare civila pe numele mamei si recunoscuti prin casatorie in registrul de casatoriti, pe numele sotului. Felul acesta, desi pare cam curios, totusi isi are parte buna, prin faptul ca tinerii convietuind un timp inainte de a se lega prin actul casatoriei si-si cunosc reciproc firile si diferentele de temperamente si daca nu se plac se despart dela inceput evitand, prin aceasta, divortul legal care aduce multe neajunsuri in casatoriile mai ales cu copii.

Casa noua intr-o gospodarie gostileana in anul 1957

 

                   Daca parintii, atat ai fetei cat si ai baiatului se inteleg si consimt la casatoria tinerilor, atunci se iau cu “nunta” care se face in modul urmator: dupa ce parintii se inteleg din zestre se fixeaza data nuntii. Cand totul este gata, tatal miresei intreaba pe tatal baiatului cati invitati are la nunta pentru a sti cate stergare ii trebuie pentru “coltunari”caci asa ii numesc pe invitatii mirelui. Invitatii din partea miresei se numesc “pocanzei” carora de asemenea trebuie sa li se dea stergare de borangic. Nunul sau nasul pretinde sa i se dea camasi cusute de mireasa cu flori. Invitatiile la nunta se fac verbal, mergand pe la casele lor cu o plosca cu bautura. Nunta incepe de Sambata pe la orele 2 p.m. si tine si Luni pana pela orele 12. Sambata, dela ginere pleaca 2 “caltunari” si cativa flacai si fete cu un varfulet de brad, la casa miresei. Aci mireasa ii intampina la intrarea in casa, unde apucand bradul de varf, il duce in casa. Aci soacra pune o cofa de apa in mijlocul casei. Deasupra cofei se aseaza o paine in care se infige bradul spre a sta drept. Fetele gatesc bradul astfel: ii taie varful il infige intr’un mar, iar marul se infige cu partea cealalta in restul bradului_ dandu-ti impresia ca e crescut acolo. De brad se atarna o batista; iar fetele il gatesc cu fire de beteala si arnici rosu. Dupa ce bradul este gata, se face o hora in care bradul este jucat tinut fiind in mana de un flacau. Bradul este batut in stalpul casei. Dupa toate acestea are loc la casa miresei continuarea jocurilor si dansurilor pana seara, cand cei doi “caltunari” trimisi se intorc la casa ginerelui unde se face “rasul ginerelui”, operatie ce o indeplinesc doi flacai in timp ce lautarii ii canta cantece ce-i amintesc viata libera de flacau si felul de viata noua in care tanarul a intrat. Rudele, in special partea femeiasca, plang.Aci urmeaza de asemenea jocuri si dansuri pana aproape de miezul noptii.

Alta gospodarie gostileana la 15 septembrie 1969

 

                   Duminica dimineata, ginerele trimite 2 “caltunari” cu un “plocon” (gaina fripta, paine in tava, plosca cu vin) la mireasa. La casa miresei are loc in acest timp urmatoarele: mireasa cu fete si flacai – invitatii sai – merg sa aduca apa dela o fantana cat mai departe de casa. Mireasa petrece prin manerul unei cofe o batista, apucand de un capat; iar de celalalt capat apuca cu mana un flacau, ruda a miresei.

                   Astfel, sosind cu apa in casa, mireasa, ia cu gura din cofa de noua ori si o varsa intr’o strachina.

                   Cu ajutorul unui fir de busuioc, impodobit cu beteala mireasa va boteza cu aceasta apa din strachina pe nuntasi cand acestia vor veni sa o ia deacasa.

                   Pela 1-2 sosesc cu mult zgomot de carute si chiote vesele, nunul cu nuna, ginerele si “caltunarii” care merg in carute cu cai din cei mai buni care merg intr’o fuga nebuna. Inaintea convoiului merg calari pe cai buni 4 flacai”colaceri”. Cand acestia ajung la casa miresei, “colacerii” incep un fel de dialog cu tatal si cu mama miresei prefacandu-se ca intreaba de o caprioara ratacita ce-au urmarit-o s’o vaneze (se va anexa dialogul si urarea culeasa din gura acestora). Acum mireasa boteaza pe nuntasi cu apa din strachina. Nunii se dau jos din caruta si impreuna cu ginerele si mireasa intra in casa in ordinea urmatoare: Nunul inainte apuca pe ginere de mana care la randul lui tine pe mireasa de mana si in urma nuntasii.

                   Aci are loc o gustare. Caracteristic regiunei este “jucatul gainei”: o femeie vine la “nuni” cu o gaina fripta pe o tava jucand si chiuind printre mese. Gaina este impodobita caraghios cu craci de brad si hartii colorate. Capul gainei este asezat la locul lui cu ajutorul unui bat ascutit la ambele capete care se infige in gatul si corpul gainei. Dupa multe jocuri caraghioase si dupa multe tocmeli, gaina este data nunului, , care trebuie sa dea femeii aducatoare un bun bacsis. Din gaina trebuie sa guste toti cei dela masa. Dupa masa, se impart “caltunasilor” stergare de borangic, pe care acestia le atarna de gat. “Surorilor de ginere” li se da basmale, iar “colacerilor” fulare albe. – acum are loc in curtea miresei o hora: “hora miresei” sau “nuneasca”. Tinerii trebuie sa joace aceasta hora, intre “nun” si mireasa.

Nunta in Gostilele in 13 septembrie 1975

                   Bradul este desprins de la stalp si este luat de un flacau care se prinde in hora si joaca, cu el in mana, intre mireasa si ginere. Lautarii canta din gura adresandu-se catre “nuni” laudand framusetea tinerilor si cere bacsis.. Tot timpul cat se joaca”hora miresei” una din femeile ruda de-a miresei se tine la un par in spatele miresei si framanta pe jos paine; iar intr’o mana tine un pahar cu vin. ( Aceasta insemneaza ca tinerii sa aiba noroc de paine, adica bogatie). Dupa aceasta hora, tinerii si “nunii” intra din nou in casa unde are loc “deslegarea  tinerilor” Tinerii stau in genunchi pe-o perina, asezata in “mijlocul casei”, in timp ce un flacau rosteste din gura o poezie (“ovatia de nunta”). Se va culege si anexa aci. Aceasta “ovatie” influenteaza mult asupra miresei si rudelor acesteia, incat, de multe ori plang cu hohote, mai ales atunci cand se reciteaza cuvintele de “ramas bun”. – Acum nuntasii ies din nou afara, urcandu-se in carutele ce asteapta gata de plecare. Intr’una din carute se urca ginerele, mireasa si nunii. Aci, in caruta, nuna rupe deasupra capului miresei un covrig, pe care rupandu-l in bucati, il arunca in directia celor 4 puncte cardinale. Fetele si flacaii prind firimiturile si le mananca, pentruca sa aiba noroc de a se casatori curand. De asemenea, nuna arunca in cele 4 parti vinul dintr’un pahar. Acum totul este gata si nunta pleaca la biserica. La iesirea pe poarta se obisnuieste a se trage focuri de arma. In goana mare a cailor, carutele se opresc in fata bisericii, tinerii se dau jos, intra in biserica, unde preotul oficiaza taina casatoriei dupa ritualul obisnuit. 

Unii gostileni aveau arme de vanatoare (8 ianuarie 1951)

 

                   Dupa ce ies din biserica, merg la casa ginerelui de multe ori pe jos, daca casa e aproape. Lumanarile se duc, de obicei aprinse. Tinerii se opresc la use, in prag, cu mainile drepte in sus lipite de pragul de sus, iar mama ginerelui “soacra mare” ii leaga pe amandoi cu un stergar pe dupa gat si ii trage in casa.

                   Aci are loc o gustare a nunului si invitatilor sai, dupa care nunul este dus cu lautarii acasa.

                   Duminica seara are loc “masa mare” la care iau parte toti nuntasii. La sfarsitul mesei se face strangerea “darurilor”, care constau din bani in numerar sau obiecte casnice, ce mesenii le daruiesc tinerilor. De remarcat este ca darurile se strang de catre lautari, care trebuie sa spuna cu glas tare in fata mesenilor, probabil pentru a se starni o emulatie in darea cadourilor. Suma totala, de asemenea, este anuntata la sfarsit, de catre “nun” care multumeste mesenilor. Dupa masa, veselia si jocul tine pana aproape la ziua. Tinerii intra, sub mare control al rudelor ginerelui, in camera de culcare, iar a doua zi in timp ce prin sat se porneste vestea castitatii “rachiul”, in casa miresei are loc “legatul” sau “imbroboditul miresei”. In timp ce lautarii ii canta cantece ce-i amintesc viata de fata din trecut, nuna aseaza pe capul miresei ce plange o basma asezata intr’un chip caracteristic regiunii. De aci inainte, aceasta intrand in randul femeilor nu mai are voie sa umble fara basma. Umblatul fara basma e considerat ca o mare rusine la sateni. La o saptamana tinerii se duc “cu colac” adica duc un plocon parintilor miresei. – Viata apoi, decurge linistita, de cele mai multe ori. – Rar sunt cazurile de neintelegeri, de divort. –

"Masa mare" la o nunta in 10 iunie 1968

 

                   In casnicie femeia e considerata ca inferioara sotului. Ea trebuie sa mearga in stanga sau in urma sotului, trebuind sa-i poarte un fel de stima, mai mult un fel de frica. Nu poate face aproape nimic din propria initiativa; trebuind  ca totdeauna sa ceara consimtamantul sotului.

                   Cazurile de emancipare sunt putine la sateni. In sat exista inca vechiul proverb: “femeia nebatuta e ca moara neferecata” sau: “femeia si coasa, ca sa mearga bine, trebuiesc batute”.

Monografia satului Gostilele, com. Fundulea, jud. Ilfov (IV)

Familia Ilie Dragomir, relativ "ridicata", din Gostilele, in perioada interbelica (1938)

                   Starea sanitara.  Din cauza hranei neindestulatoare si a abuzului de alcool, la care contribuie si lipsa de higiena a locuintelor, in sat bantuie o multime de boli. In primul rand, vara, cea mai frecventa boala este paludismul. La raspandirea acestei boli contribuie mult apropierea satului de balta Mostistea, unde tantarul “anofel” isi are sediul. Vara nu e chip sa dormi in aer liber sau cu ferestrele deschise, din cauza roirilor de tantari ce zboara si patrund peste tot locul raspandind boala printre copii si chiar oameni in varsta. Cu toata chininizarea ce se face in sat de catre organele sanitare, totusi satenii sunt deseori scuturati de aceasta boala ce slabeste organismul si prepara teren pentru alte boli.

Recolta de pepeni in Gostilele (30 septembrie 1957)

 

                   Cazuri de sifilis nu se cunosc decat 4 (patru). (Aceasta, dupa rezultatul analizei sangelui la toti locuitorii din sat facuta in 1938).                           Tuberculoza isi are in sat victimile sale, intr-un numar de 7 (sapte) familii ai caror membrii sunt aproape curatati de grozava boala. Raspandirea acestei boli in sat provine din cauza lipsei de higiena si a faptului ca hainele celui bolnav de tuberculoza sunt date de pomana si purtate de altii.

                   E nevoie de desinsectie amanuntita in casele bolnavilor si toalele sa fie arse. Asistenta sanitara in sat se face de catre medicul de circumscriptie ajutat fiind de catre un agent sanitar si o moase. Cu toata munca acestora insa, avandu-se in vedere ca are in grija prea multe sate (5) d’lor nu pot controla la timp fiecare gospodarie si fiecare ins in parte.

Inmormantare in Gostilele (03 octombrie 1974)

 

                   Alta cauza, care nu ne face cinste deloc, este faptul ca satenii nu arata prea mare incredere in doctor si doctorii. N-a pierit inca obiceiul invechit de a alerga pela babe si vraci pentru descantece. In sat exista cateva din aceste babe cari insala bunacredinta a oamenilor prin descantece si vraji.

                   Acestea stiu sa descante de deochi, de branca, de buba rea si de orice numai bani sa iasa!

                   S-au vazut sateni care pentru descantece au alergat la distante de mai mult de 20-30 km si cheltuind multe parale, in loc sa se duca la doctor. Pentru medic nu gaseste bani sa-si plateasca vizita, dar pentru descantece sunt instare sa dea oricat.

                   Acestea sunt cazuri foarte dese ce se intampla chiar si la sateni ce-i crezi mai ridicati.

                   Ca medicamente prescrise de babe se innumara si unele “buruieni de leac”, cari sunt intr’o masura oarecare bune; dar sunt unele de care ramai inlemnit.

                   Se da unilor bolnavi sa inghita argint-viu (mercur), se pun ventuze cu sange unor bolnavi, ce din cauza anemiei – au ameteala si dureri de cap, se plamadeste radacini de hrean cu tuica si ceva miere pentru tuberculosi si cate alte lucruri nemaiauzite!

                    In acest sens e nevoie de multa propaganda facuta de catre medici si autoritatile locale.

                   Dar va mai curge multa apa la vale pana se vor desbara satenii de obiceiurile lor invechite.

Memoriu de activitate scolara si extrascolara a invatatorului gradul II Babus St. Vasile, sat Gostilele, Fundulea-Ilfov

              Dumnezeu a vrut sa gasim un raspuns doamnei Rodica Manole prin publicarea acestui “memoriu” al invatatorului (domnului) Vasile Babus, la ceas de mare sarbatoare, cand se implinesc exact 85 de ani de cand acest minunat om, la rugamintile satenilor, se hotareste sa ramana pentru o viata pe meleaguri gostilene.

Memoriul in manuscris

 

                   Subsemnatul, absolvind cursurile Scoalei normale de invatatori “Carol I” din Campulung-Muscel in anul 1925 – fiindca nu implinisem varsta ceruta pentru satisfacerea stagiului militar – am fost numit in mod provizoriu la scoala primara mixta din satul Gostilele – com. Fundulea – jud. Ilfov. Ce bucurie, cand am primit in mana ordinul de numire! Simteam in mine chemarea de a ajunge un adevarat luminator de suflete, asa cum scoala dela Clung stiuse sa ne-o sadeasca in suflet! Nu voiam sa fiu “neghina in grau” asa cum ne-o spunea un distins profesor la Clung, care la fiecare sfarsit de an, cand o parte din colegi ramaneau repetenti sau corigenti, avea obiceiul sa zica:”se alege, se alege, neghina din grau”. Si s’a ales, ca din cei 120 elevi intrati in 1919, am iesit abia 38 invatatori.

                   Insfarsit veni si ziua mult asteptata, si ma …(din pacate aici lipseste probabil o pagina din manuscrisul memoriului).

              Am cerut infiintarea postului II-lea. S’a aprobat. Nici acum nu stiu secretul, ca fara amenda am reusit in scurt timp sa populez scoala. Satenii se vaitau ca cei dinaintea mea, aplicase multe amenzi, dar cu toate acestea tot nu-si trimiteau copiii la scoala. Scoala, din zi in zi, lua un aspect nou.

                   Cu staruinta pe langa cei in drept am capatat ajutoare banesti pentru reparatii, mobilier si o buna imprejmuire. Ce bucurie am simtit cand am reusit sa am o curte si o gradina inchisa!

                   Satenii vazand munca si dragostea mea pentru binele lor, s’au apropiat incet, incet de scoala si raspundeau ori de cate ori aveam vreo nevoie de transporturi de materiale. Multi faceau acestea in mod gratuit. Nu-i mai auzeam zicand prin sat:”a venit si mocanul asta la noi dar o sa plece pe unde a venit!” Mi-aduc aminte ca la 15 august 1926, cand urma sa-mi iau ramas bun de la dansii, pentru ca trebuia sa plec sa-mi fac stagiul militar, au venit in mare numar si m’au rugat ca staruinta, ca dupa armata sa vin iarasi inapoi. Le-am promis si m’am tinut de cuvant. La 1 sept. 1927 m’am prezentat din nou la scoala.

Vasile Babus in stupina

                   Aci mai aveam inca multe de facut! In curte si in gradina nici o umbra, nici un pom. Am adus de pe la sateni si din padure puieti de pomi salbateci, i’am sadit intr’un colt al gradinii si in anul al II-lea i-am altoit cu elevii. Al treilea an i-am sadit la locul definitiv si azi au crescut mari si dau roade. In jurul gradinii ramasa pentru zarzavaturi si legume, am plantat peste 100 duzi, gandindu’ma la importanta cresterii viermilor de matase in industria casnica. Acum duzii sunt mari; iar in fiecare an, crestem in sistematic cu elevele, viermi de matase, invatandu’le felul de crestere si importanta acestei ocupatiuni. Personal, mi-am facut si o frumoasa gospodarie, cum dealtfel chiar organele de control ale invatamantului arata aceasta in procesele verbale de inspectie. Nu-mi lipseste nici stupina. Din 2 stupi primitivi cumparati dela un satean, am reusit sa am azi 60 stupi sistematici. La cercetarile lor, iau parte si elevii, mai ales cei din cursul supraprimar.

                   Multi din ei m’au imitat si astazi cand fiecare si-a facut gospodaria lui, m’au rugat sa-i ajut sa-si faca si ei 2-3 stupi sistematici.

                 Asa au ajuns, cu ajutorul meu, ca locuitorii Stan Gh. Toma, Nicolae Dragomir, Cristache A. Petre, Ilie Dragomir si altii sa aiba si ei stupi dupa modelul meu. Tot cu elevii am infiintat o cooperativa scolara in 1938, pentru a-i deprinde cu gustul cooperatist, stiut fiind ca aceasta latura nu prea are radacini adanci in sufletul poporului nostru. Am infiintat de asemenea o frumoasa biblioteca cu carti paturite, pentru sateni si elevi. In timpul iernii, mai ales este des cercetata de acestia, dupa cum se constata din registrul de imprumut al bibliotecii.

Domnul invatator printre stupi

                   Pentru analfabetii din sat, am tinut cursuri cu adulti si multi au invatat sa scrie si sa citeasca. (Proces verbal de inspectie din 13 martie 1934)  Stiind de la scoala normala arta impaiatului, am impaiat peste 56 bucati pasari si animale din diferite regiuni ale tarii aranjandu-le intr’un frumos muzeu zoologic la care am adaugat si o sectie agricola, istorica si etnografica. “Acest muzeu face cinste scolii, fiind aranjat cu mult bun gust”. (vezi procesele verbale de inspectie).

                   Capatand increderea satenilor fiinca preotul era batran si cu putina initiativa, in calitate de consilier parohial, am strans de la sateni considerabila suma de bani cu care am pictat si am imprejmuit curtea bisericii. Satenii au cerut ca tot subsemnatul sa manuiasca fondurile necesare imprejmuirii cimitirului.

Preotul Panait Nitulescu

 

                 Acum cand avem un alt preot tanar, cu o dragoste de munca mare, lucram mana in mana pentru ridicarea acestui sat. Am organizat la biserica un cor cu elevii si constatam cu placere ca de unde inainte biserica era aproape goala, acum a devenit neincapatoare.

                   Am indrumat absolventii scolii – dupa aptitudini – spre scoli teoretice sau practice si astazi avem un numar destul de mare de intelectuali si meseriasi ridicati dintre fostii elevi ai mei.

                   In invatamant, am cautat sa aplic legea cu privire la invatamantul primar complet (7 clase) si din 1933 am inceput sa dau primii absolventi ai ciclului primar complet. Am lucrat in conditiuni destul de grele din cauza numarului prea mare de elevi ( in ultimul timp 160-180) pentru doua posturi. Prin staruinta insa am reusit sa ridic invatamantul la nivelul dorit. Fire timida si prea modest, n’am facut prea mult caz de cele infaptuite de mine pe ogorul scolii; intr’una din zile aflandu-ma pentru nevoile scolii pe sala inspectoratului – unde drept sa spun calc destul de rar, ma intalnesc cu un domn subinspector care ma trage de maneca spre a ma prezenta Dlui Inspector sef al judetului, unde imi aduce elogii pentru munca depusa in scoala. Acesta s-a mirat mult ca nici n’auzise de numele meu.

Preotul Ioan Georgescu

 

                   Dela 1939, cand popoarele vecine au inceput sa se burzuluiasca si nouri negri s’au abatut asupra tarii noastre, am fost chemat deseori la concentrari de catre Reg. 1 Vanatori si fiinca am cazut la companie care n’a plecat pe front, ma simt oarecum putin injosit ca n’am putut sa-mi fac datoria si acolo, asa cum si-au facut-o multi din colegii mei.

                   In timpul desconcentrarilor am condus scoala, am organizat munca de razboi, am adunat imbracaminte pentru ostasii nostri, am luat parte la colectele facute de Consiliul de Patronaj adunand din sat peste 100.000 lei. Am ingrijit ca ajutoarele celor concentrati sa se faca in mod cinstit; iar vaduvele de razboi si orfanii gasesc in mine un bun sprijin si indrumator in nevoile lor.

Scoala

                   Acum, dupa ce va trece furtuna ce a cuprins omenirea intreaga, intentionez a cladi inca o sala de clasa pe langa cea existenta care a devenit neincapatoare, a strange fonduri pentru ridicarea unui camin cultural.

                   Bineinteles, aceasta cu ajutorul lui Dumnezeu si al oamenilor.

                   Aceasta ar fi o parte din activitatea depusa de mine pentru ridicarea si luminarea satenilor si pregatirea sufletelor celor tineri, spre a deveni cetateni folositori tarii.

Memoriul in manuscris

 

Babus St. Vasile inv. Gr.II              

(St.pers. 13785) Sc. Primara din satul

Gostilele, com. Fundulea, jud. Ilfov

Raspuns la comentariul doamnei Rodica Manole

              Inainte de a raspunde trebuie sa facem urmatoarele                   marturisiri:

1.       Ma simt fascinat de lucrarea invatatorului Vasile Babus, “Monografia satului Gostilele, com. Fundulea, jud. Ilfov”;

2.       M-am simtit fascinat, acum mai bine de 20 de ani, de    cuvintele lui Gheorghe al Maritei, fie-i tarana usoara, un minunat taran gostilean ce a copilarit in gospodaria “Domnului” si care mi-a vorbit despre acest om atat de frumos cum numai un om simplu cu mintea isteata de taran o poate face;

3.       Mi-am propus sa descopar lucrarea invatatorului Vasile Babus odata cu cititorii acestui blog.

Deci raspunsul este ca nu stiu daca lucrarea contine vreo mentiune legata de practica apiculturii. Dar as face pariu ca nu deoarece sunt convins ca Vasile Babus facea pionierat, era deschizator de drum in ale stuparitului pe meleaguri gostilene.

O sa vedem impreuna daca am avut dreptate.

              Multumim doamnei Rodica Manole pentru cuvintele adresate!

Monografia satului Gostilele, com. Fundulea, jud. Ilfov (III)

In curtea bisericii "Sfantul Nicolae" din Gostilele unde se odihneste din 15 septembrie 1932 preotul Panait Nitulescu

Preotul paroh Panait Nitulescu impreuna cu familia

                   Hrana sateanului.  Avand in vedere muncile grele facute mai ales in timpul verii, cand ultimul strop de energie din trupul vlaguit al sateanului este epuizat, putem spune ca hrana sateanului nu corespunde cerintelor fiziologice.

                   Dintre alimente, painea pe care o prepara femeile in casa predomina in hrana sateanului.

                   Mamaliga este consumata mai putin si mai mult in casa, niciodata nu se consuma in stare rece. Cand pleaca sateanul la plug sau secera femeia ii pune in traista, paine, cateva cepe sau usturoi si sare. Rar cand la ora pranzului i se aduce o ciorba acra cu bors si “taietei” (faina cu ou). De multe ori pleaca la camp, chiar numai cu paine goala si un urcior sau “bota” cu apa.

                   Pentru aceasta am spus ca hrana sateanului in timpul muncilor este putin substantiala.

Biserica "Sfantul Nicolae" din Gostilele asa cum arata in mileniul trecut

                   Ar avea posibilitatea sa se hraneasca mult mai bine, dar mentalitatea ce stapaneste totdeauna pe sateanul nostru, il face de vinde chiar ieftin ouale, branza, untul, puii, numai bani sa iasa! Am vazut sateni vanzand ouale si branza si cumparand peste sarat de la oras – sub motiv ca acesta e mai spornic.

                   Probabil, fiind prea sarat, nu se poate consuma in cantitate mare si facandu-i omului sete, isi umple stomacul cu apa. Carnea, in alimentatia lor, este intrebuintata putin. Rareori in zile de sarbatoare, daca prinde si taie un pui, pe care-l gateste rudimentar facandu-l cu ceapa (tocana) sau cu bors (ciorba). La Craciun, aproape fiecare taie un porc pentru indestularea gospodariei cu carne si grasime. Din carnea lui stiu sa prepare carnati, caltabosi si toba. Restul se consuma afumata, dupa ce se sara din belsug pentru a nu se strica. La Pasti se obisnuieste a se taia un miel; in colo, sateanul nu se mai atinge de carne.

Simion Arma (Batu), satean gostilean din perioada interbelica

                   Totul este vandut pe bani; pe care de multe ori nu stie sa le dea o intrebuintare buna, dandu-i pe bautura, lux si pe alte lucruri de putin folos.

                   Copiii, de asemenea, sunt slab alimentati si cu organismul slabit; teren bun pentru o multime de boli. Un mare blestem pe capul satenilor este faptul ca de vreo 15 ani incoace au inceput sa sadeasca butasii unei vite numita producatoare directa (hibrizi) care da un vin prost, pe care satenii il beau si’n culcare si’n sculare. Ba din tescovina  si chiar din vin fabrica rachiu tare, pe care il beau in mare masura. Raul si mai mare este ca nu feresc nici copiii de aceste bauturi. Au fost cazuri cand mi-a venit copilul la scoala beat, care fiind intrebat de ce a baut, mi-a raspuns ca n’a baut vin, dar i-a pus mama-sa in strachina vin ca sa manance cu paine. Ar trebui sa nu se lase satenilor dacat  300-400 fire de vita pe langa gospodarie, pentru ca - fiind regiune de ses, e lipsita de fructe – copiii sa manance struguri; restul sa fie scoasa din radacini, cum a facut odata regele dacilor Burebista, indemnat fiind de Deceneu.

Preotul paroh Ioan Georgescu impreuna cu familia