Memoriu de activitate scolara si extrascolara a invatatorului gradul II Babus St. Vasile, sat Gostilele, Fundulea-Ilfov

              Dumnezeu a vrut sa gasim un raspuns doamnei Rodica Manole prin publicarea acestui “memoriu” al invatatorului (domnului) Vasile Babus, la ceas de mare sarbatoare, cand se implinesc exact 85 de ani de cand acest minunat om, la rugamintile satenilor, se hotareste sa ramana pentru o viata pe meleaguri gostilene.

Memoriul in manuscris

 

                   Subsemnatul, absolvind cursurile Scoalei normale de invatatori “Carol I” din Campulung-Muscel in anul 1925 – fiindca nu implinisem varsta ceruta pentru satisfacerea stagiului militar – am fost numit in mod provizoriu la scoala primara mixta din satul Gostilele – com. Fundulea – jud. Ilfov. Ce bucurie, cand am primit in mana ordinul de numire! Simteam in mine chemarea de a ajunge un adevarat luminator de suflete, asa cum scoala dela Clung stiuse sa ne-o sadeasca in suflet! Nu voiam sa fiu “neghina in grau” asa cum ne-o spunea un distins profesor la Clung, care la fiecare sfarsit de an, cand o parte din colegi ramaneau repetenti sau corigenti, avea obiceiul sa zica:”se alege, se alege, neghina din grau”. Si s’a ales, ca din cei 120 elevi intrati in 1919, am iesit abia 38 invatatori.

                   Insfarsit veni si ziua mult asteptata, si ma …(din pacate aici lipseste probabil o pagina din manuscrisul memoriului).

              Am cerut infiintarea postului II-lea. S’a aprobat. Nici acum nu stiu secretul, ca fara amenda am reusit in scurt timp sa populez scoala. Satenii se vaitau ca cei dinaintea mea, aplicase multe amenzi, dar cu toate acestea tot nu-si trimiteau copiii la scoala. Scoala, din zi in zi, lua un aspect nou.

                   Cu staruinta pe langa cei in drept am capatat ajutoare banesti pentru reparatii, mobilier si o buna imprejmuire. Ce bucurie am simtit cand am reusit sa am o curte si o gradina inchisa!

                   Satenii vazand munca si dragostea mea pentru binele lor, s’au apropiat incet, incet de scoala si raspundeau ori de cate ori aveam vreo nevoie de transporturi de materiale. Multi faceau acestea in mod gratuit. Nu-i mai auzeam zicand prin sat:”a venit si mocanul asta la noi dar o sa plece pe unde a venit!” Mi-aduc aminte ca la 15 august 1926, cand urma sa-mi iau ramas bun de la dansii, pentru ca trebuia sa plec sa-mi fac stagiul militar, au venit in mare numar si m’au rugat ca staruinta, ca dupa armata sa vin iarasi inapoi. Le-am promis si m’am tinut de cuvant. La 1 sept. 1927 m’am prezentat din nou la scoala.

Vasile Babus in stupina

                   Aci mai aveam inca multe de facut! In curte si in gradina nici o umbra, nici un pom. Am adus de pe la sateni si din padure puieti de pomi salbateci, i’am sadit intr’un colt al gradinii si in anul al II-lea i-am altoit cu elevii. Al treilea an i-am sadit la locul definitiv si azi au crescut mari si dau roade. In jurul gradinii ramasa pentru zarzavaturi si legume, am plantat peste 100 duzi, gandindu’ma la importanta cresterii viermilor de matase in industria casnica. Acum duzii sunt mari; iar in fiecare an, crestem in sistematic cu elevele, viermi de matase, invatandu’le felul de crestere si importanta acestei ocupatiuni. Personal, mi-am facut si o frumoasa gospodarie, cum dealtfel chiar organele de control ale invatamantului arata aceasta in procesele verbale de inspectie. Nu-mi lipseste nici stupina. Din 2 stupi primitivi cumparati dela un satean, am reusit sa am azi 60 stupi sistematici. La cercetarile lor, iau parte si elevii, mai ales cei din cursul supraprimar.

                   Multi din ei m’au imitat si astazi cand fiecare si-a facut gospodaria lui, m’au rugat sa-i ajut sa-si faca si ei 2-3 stupi sistematici.

                 Asa au ajuns, cu ajutorul meu, ca locuitorii Stan Gh. Toma, Nicolae Dragomir, Cristache A. Petre, Ilie Dragomir si altii sa aiba si ei stupi dupa modelul meu. Tot cu elevii am infiintat o cooperativa scolara in 1938, pentru a-i deprinde cu gustul cooperatist, stiut fiind ca aceasta latura nu prea are radacini adanci in sufletul poporului nostru. Am infiintat de asemenea o frumoasa biblioteca cu carti paturite, pentru sateni si elevi. In timpul iernii, mai ales este des cercetata de acestia, dupa cum se constata din registrul de imprumut al bibliotecii.

Domnul invatator printre stupi

                   Pentru analfabetii din sat, am tinut cursuri cu adulti si multi au invatat sa scrie si sa citeasca. (Proces verbal de inspectie din 13 martie 1934)  Stiind de la scoala normala arta impaiatului, am impaiat peste 56 bucati pasari si animale din diferite regiuni ale tarii aranjandu-le intr’un frumos muzeu zoologic la care am adaugat si o sectie agricola, istorica si etnografica. “Acest muzeu face cinste scolii, fiind aranjat cu mult bun gust”. (vezi procesele verbale de inspectie).

                   Capatand increderea satenilor fiinca preotul era batran si cu putina initiativa, in calitate de consilier parohial, am strans de la sateni considerabila suma de bani cu care am pictat si am imprejmuit curtea bisericii. Satenii au cerut ca tot subsemnatul sa manuiasca fondurile necesare imprejmuirii cimitirului.

Preotul Panait Nitulescu

 

                 Acum cand avem un alt preot tanar, cu o dragoste de munca mare, lucram mana in mana pentru ridicarea acestui sat. Am organizat la biserica un cor cu elevii si constatam cu placere ca de unde inainte biserica era aproape goala, acum a devenit neincapatoare.

                   Am indrumat absolventii scolii – dupa aptitudini – spre scoli teoretice sau practice si astazi avem un numar destul de mare de intelectuali si meseriasi ridicati dintre fostii elevi ai mei.

                   In invatamant, am cautat sa aplic legea cu privire la invatamantul primar complet (7 clase) si din 1933 am inceput sa dau primii absolventi ai ciclului primar complet. Am lucrat in conditiuni destul de grele din cauza numarului prea mare de elevi ( in ultimul timp 160-180) pentru doua posturi. Prin staruinta insa am reusit sa ridic invatamantul la nivelul dorit. Fire timida si prea modest, n’am facut prea mult caz de cele infaptuite de mine pe ogorul scolii; intr’una din zile aflandu-ma pentru nevoile scolii pe sala inspectoratului – unde drept sa spun calc destul de rar, ma intalnesc cu un domn subinspector care ma trage de maneca spre a ma prezenta Dlui Inspector sef al judetului, unde imi aduce elogii pentru munca depusa in scoala. Acesta s-a mirat mult ca nici n’auzise de numele meu.

Preotul Ioan Georgescu

 

                   Dela 1939, cand popoarele vecine au inceput sa se burzuluiasca si nouri negri s’au abatut asupra tarii noastre, am fost chemat deseori la concentrari de catre Reg. 1 Vanatori si fiinca am cazut la companie care n’a plecat pe front, ma simt oarecum putin injosit ca n’am putut sa-mi fac datoria si acolo, asa cum si-au facut-o multi din colegii mei.

                   In timpul desconcentrarilor am condus scoala, am organizat munca de razboi, am adunat imbracaminte pentru ostasii nostri, am luat parte la colectele facute de Consiliul de Patronaj adunand din sat peste 100.000 lei. Am ingrijit ca ajutoarele celor concentrati sa se faca in mod cinstit; iar vaduvele de razboi si orfanii gasesc in mine un bun sprijin si indrumator in nevoile lor.

Scoala

                   Acum, dupa ce va trece furtuna ce a cuprins omenirea intreaga, intentionez a cladi inca o sala de clasa pe langa cea existenta care a devenit neincapatoare, a strange fonduri pentru ridicarea unui camin cultural.

                   Bineinteles, aceasta cu ajutorul lui Dumnezeu si al oamenilor.

                   Aceasta ar fi o parte din activitatea depusa de mine pentru ridicarea si luminarea satenilor si pregatirea sufletelor celor tineri, spre a deveni cetateni folositori tarii.

Memoriul in manuscris

 

Babus St. Vasile inv. Gr.II              

(St.pers. 13785) Sc. Primara din satul

Gostilele, com. Fundulea, jud. Ilfov

Raspuns la comentariul doamnei Rodica Manole

              Inainte de a raspunde trebuie sa facem urmatoarele                   marturisiri:

1.       Ma simt fascinat de lucrarea invatatorului Vasile Babus, “Monografia satului Gostilele, com. Fundulea, jud. Ilfov”;

2.       M-am simtit fascinat, acum mai bine de 20 de ani, de    cuvintele lui Gheorghe al Maritei, fie-i tarana usoara, un minunat taran gostilean ce a copilarit in gospodaria “Domnului” si care mi-a vorbit despre acest om atat de frumos cum numai un om simplu cu mintea isteata de taran o poate face;

3.       Mi-am propus sa descopar lucrarea invatatorului Vasile Babus odata cu cititorii acestui blog.

Deci raspunsul este ca nu stiu daca lucrarea contine vreo mentiune legata de practica apiculturii. Dar as face pariu ca nu deoarece sunt convins ca Vasile Babus facea pionierat, era deschizator de drum in ale stuparitului pe meleaguri gostilene.

O sa vedem impreuna daca am avut dreptate.

              Multumim doamnei Rodica Manole pentru cuvintele adresate!

Monografia satului Gostilele, com. Fundulea, jud. Ilfov (III)

In curtea bisericii "Sfantul Nicolae" din Gostilele unde se odihneste din 15 septembrie 1932 preotul Panait Nitulescu

Preotul paroh Panait Nitulescu impreuna cu familia

                   Hrana sateanului.  Avand in vedere muncile grele facute mai ales in timpul verii, cand ultimul strop de energie din trupul vlaguit al sateanului este epuizat, putem spune ca hrana sateanului nu corespunde cerintelor fiziologice.

                   Dintre alimente, painea pe care o prepara femeile in casa predomina in hrana sateanului.

                   Mamaliga este consumata mai putin si mai mult in casa, niciodata nu se consuma in stare rece. Cand pleaca sateanul la plug sau secera femeia ii pune in traista, paine, cateva cepe sau usturoi si sare. Rar cand la ora pranzului i se aduce o ciorba acra cu bors si “taietei” (faina cu ou). De multe ori pleaca la camp, chiar numai cu paine goala si un urcior sau “bota” cu apa.

                   Pentru aceasta am spus ca hrana sateanului in timpul muncilor este putin substantiala.

Biserica "Sfantul Nicolae" din Gostilele asa cum arata in mileniul trecut

                   Ar avea posibilitatea sa se hraneasca mult mai bine, dar mentalitatea ce stapaneste totdeauna pe sateanul nostru, il face de vinde chiar ieftin ouale, branza, untul, puii, numai bani sa iasa! Am vazut sateni vanzand ouale si branza si cumparand peste sarat de la oras – sub motiv ca acesta e mai spornic.

                   Probabil, fiind prea sarat, nu se poate consuma in cantitate mare si facandu-i omului sete, isi umple stomacul cu apa. Carnea, in alimentatia lor, este intrebuintata putin. Rareori in zile de sarbatoare, daca prinde si taie un pui, pe care-l gateste rudimentar facandu-l cu ceapa (tocana) sau cu bors (ciorba). La Craciun, aproape fiecare taie un porc pentru indestularea gospodariei cu carne si grasime. Din carnea lui stiu sa prepare carnati, caltabosi si toba. Restul se consuma afumata, dupa ce se sara din belsug pentru a nu se strica. La Pasti se obisnuieste a se taia un miel; in colo, sateanul nu se mai atinge de carne.

Simion Arma (Batu), satean gostilean din perioada interbelica

                   Totul este vandut pe bani; pe care de multe ori nu stie sa le dea o intrebuintare buna, dandu-i pe bautura, lux si pe alte lucruri de putin folos.

                   Copiii, de asemenea, sunt slab alimentati si cu organismul slabit; teren bun pentru o multime de boli. Un mare blestem pe capul satenilor este faptul ca de vreo 15 ani incoace au inceput sa sadeasca butasii unei vite numita producatoare directa (hibrizi) care da un vin prost, pe care satenii il beau si’n culcare si’n sculare. Ba din tescovina  si chiar din vin fabrica rachiu tare, pe care il beau in mare masura. Raul si mai mare este ca nu feresc nici copiii de aceste bauturi. Au fost cazuri cand mi-a venit copilul la scoala beat, care fiind intrebat de ce a baut, mi-a raspuns ca n’a baut vin, dar i-a pus mama-sa in strachina vin ca sa manance cu paine. Ar trebui sa nu se lase satenilor dacat  300-400 fire de vita pe langa gospodarie, pentru ca - fiind regiune de ses, e lipsita de fructe – copiii sa manance struguri; restul sa fie scoasa din radacini, cum a facut odata regele dacilor Burebista, indemnat fiind de Deceneu.

Preotul paroh Ioan Georgescu impreuna cu familia

Monografia satului Gostilele, com. Fundulea, jud. Ilfov (II)

Gostilenii intr-o procesiune religioasa (botezul cailor) in frunte cu preotul paroh Ioan Georgescu

                   II Cadrul biologic

                   Trecand peste capriciile naturii, de care cu greu te poti desparti, sa patrundem acum in sat, in acel mediu de viata si sa-l vedem la lucru.

                   In mai putin de un km², se adapostesc 1568 suflete, toti de origine etnica romani si de religie crestin-ortodoxa, care se adapostesc in cele 248 case, care formeaza satul Gostilele. Repartizarea locuitorilor satului dupa varsta ar fi urmatoarea:

Dela 0-7 ani		Dela 7-16 ani		Dela 16-21 ani		Dela 21-50 ani		Peste 50 ani		Total
B	F	B	F	B	F	B	F	B	F	B	F
196	205	95	107	56	62	361	423	28	35	736	832
401		202		118		784		63		1568

                 (Datele au fost luate dupa tabelele de recensamant facut in 1940)

Monografia in manuscris

                   Numarul nascutilor este in medie de 45-50 anual; iar al decedatilor 25-30 (Dupa registrele de nascuti si morti consultate la primaria Fundulea). Mortalitatea se observa mai mult la copii dela 0-2 ani. Casatorii se fac in medie 10-12 anual; divorturile sunt rare, la 1-2 ani daca exista un caz. In 1943-1944 erau in comuna 7 cazuri de concubinaj care au explicatia prin faptul ca vaduvele din razboiul 1916-1918 nu se recasatoresc – traind in concubinaj, de frica sa nu piarda pensia ce o primesc dela stat, ca vaduve de razboi.

                   Locuintele sunt asezate de o parte si de alta a soselei judetene ce strabate satul dela sud-nord.

                   Perpendicular pe aceasta sosea sunt 8 drumuri sau linii cum se zice in sat, pe care de asemenea sunt asezate gospodariile de o parte si de alta.

                   Casele se aseaza mai mult cu fata la M.Z.; dar mai sunt cateva cu fata la R sau Apus. Niciuna nu e asezata cu fata la M.N.

                   Cum se construiesc casele? In majoritatea cazurilor, casele se construiesc din pari de salcam batuti in pamant, peste care se bat sipci de brad sau se ingradesc cu nuiele si se “bulgaresc” cu pamant luat din marginea garlei.       

                   De remarcat ca “bulgaritul casei” se termina intr’o singura zi printr’o claca facuta de sateni, dovedind prin aceasta spiritul de solidaritate ce exista intre sateni. Grinzile, cosorabile, capriorii, lastareala sunt de brad. Acoperisul, in vechime, se facea cu stuf (trestie) luat din balta satului. Acum majoritatea caselor se invelesc cu tabla galvanizata sau cu tigla. In ultimul timp sau construit doua case din pamant batut si amestecat cu paie. Modelul a fost adus aci de un basarabean care a fost venit in sat ca servitor si s’a casatorit aci. – De zid, nu exista decat scoala, biserica si casa unui carciumar.

Harta judetului Ilfov - 1920

 

                   In ceiace priveste interiorul, mai toate casele au in fata cate 2 camere si o tinda; iar in spate un “aplecat” compus tot din doua camarute mai mici si o sala. Intr’una din incaperile din fata locuieste familia care nu ocupa decat o singura camera, oricat de numeroasa ar fi.

                   Ba iarna mai baga si oile fatate cu miei, sub pat aseaza gastele sau clostile la clocit, incat intrand intr’o astfel de casa, dela prag esti izbit de un miros greu.

                   In cealalta camera din fata, gospodina tine curat pentru musafiri.  Tot aici sunt randuite, plapomile, pernele, scoartele si rufaria pe un cap al patului; iar peretii sunt imbracati cu scoarte de lana pe deasupra carora, in cuie batute in pereti, stau asezate stergare tesute din borangic. Aci se tine zestrea fetelor mari.

                   Tinda serveste de bucatarie. Aci se afla asa zisa “vatra”, deasupra careia este cosul pe unde iese fum.

                   Tot de aci se incalzesc camerele din fata prin sobele “oarbe”. Incalzitul se face cu paie si coceni de porumb. Soba serveste in timpul iernii si de cuptor de copt painea. ( Vara au cuptoare afara, facute din caramida si lipite cu pamant galben ). Din tinda se poate comunica cu incaperile din spate printr’o use. In camerele din spate se tin lazile cu malai, cu faina,  butoaie si alte lucruri. Un lucru destul de rau si lipsit de igiena, se observa la unii sateni, locuiesc chiar intr’una din aceste mici incaperi ce n’au nici o fereastra spre soare, fiind orientate spre M.N.; in timp ce camerele din fata stau goale.   

                   Aceasta, cred ca e una din cauzele ca in timpul iernii, cu toate ca satenii se hranesc mai bine si nu fac munci istovitoare ca vara, totusi sunt mai galbeni, mai palizi la fata ca vara, cand isi petrec zilele lungi si o parte din noapte pe camp in aer curat.

                   E nevoie insa de multa propaganda pentru a convinge pe satean de a nu mai convietui cu promiscuitatea in care traieste.-Un alt neajuns este ca mai toate camerele sunt lipite pe jos cu pamant galben in loc de dusumea de scandura. Acest lucru nu’l fac din saracie – ca se observa acest lucru la sateni cu stare materiala buna – ci o fac mai mult din prostie. Mai trebuie inca mult pana se va scoate sateanului nostru din cap aceste mentalitati si obiceiuri invechite si a’l face sa inteleaga rostul igienei. In curte – batatura cum se zice aici – se afla mai in toate gospodariile: un cosar, grajd pentru vite, una “saia” pentru oi, o magazie pentru grau si un porumbar. – Grajdul – cosarul facut din pamant de multe ori este asezat in acelas corp cu casa si nu indeplineste conditiile cerute. Nu au podet pentru ca vitele sa nu faca noroi si nu au santuri de scurgere. Ferestrele de aerisire nu exista; cel mult daca se face o gaura in perete. Balegarul nu se curata cu saptamanile. Un satean motiva acest lucru ca il lasa in grajd ca sa mai tina de cald vitelor.

Vasile Babus in Bucurestii anilor patruzeci.

 

                   Sunt in sat cateva exceptii, catva sateni care au inteles rostul ingrijirii vitelor. Majoritatea scot vitele slabe din iarna, cu toate ca li se dau sfaturi in acest sens. Hrana vitelor consta in fan, coceni si paie de grau.

                   Sfecla de nutret nu cultiva. Cailor li se da ca graunte uruiala facuta din porumb, ovaz, orz. Vacile de lapte si oile sunt hranite mai mult cu coceni, deaceia vacile dau lapte putin si oile pierd lana pana primavara.

                   De asemenea cotetul (cocina) porcilor consta dintr’o groapa in pamant, daca cumva nu se tin legati la paie.

                   Pasarile de multe ori dorm prin pomi, chiar in timpul iernii, incepand oatul abia prin martie. Daca au cotete, acelea se fac in pamant (bordeie) fara lumina si aer. (Bolile pasarilor bantuie de regula in regiune).

                   La raspandirea bolilor printre animale si pasari contribuie mult faptul ca satenii nu-si ingroapa aproape niciodata animalele si pasarile moarte din cauza bolilor molipsitoare ci le arunca pe maidane. Am vazut la un locuitor gaini moarte de holera pasarilor care in loc sa le ingroape, le atarnase de crengile unui visin. Intrebandu-l de ce le-a atarnat, mi-a raspuns ca asa este obiceiul in sat, ca sa se sperie “boala” si sa se indeparteze de casa lui.

                   Dupa ce am vazut gospodaria sateanului, unde am vazut ca trebuie multa staruinta pentru a’l face sa inteleaga ca altfel trebuie sa-si aranjeze gospodaria si felul de viata, trecem acum la felul de a se imbraca satenii din satul Gostilele. Oamenii batrini din sat se imbraca dupa obiceiul sarbesc (bulgaresc mai bine zis). Acestia au pantaloni largi cu multe incretituri pela inchieturi si pela buzunare.. Mai au si niste tunici stramte cu guler drept, garnisite cu sireturi de alta culoare, asezate in desemne mestesugite. In picioare pun opinci incretite de jur imprejur si legate cu curele de picior.

                   Portul acesta - imprumutat de la streinii cu care poporul nostru roman a avut dese contacturi – este pe cale de a dispare odata cu vremurile de astazi. Acum satenii fac pantalonii din lana in lana sau lana cu bumbac, cu o croiala dreapta obisnuita portului de pe la orase. Hainele de asemenea croite pe talie, deschise la gat, cu gulerul rasfrant. Tinerii se imbraca cu haine de stofa cumparata dela oras  si croite dupa “jurnal” de catre croitorii ce-au invatat meseria in Bucuresti. Fiind la o distanta mica de Bucuresti, luxul a influentat mult asupra portului gostilenilor. Tinerii ies la lume imbracati luxos, cu cravata la gat – pe care de multe ori nu stiu s’o innoade cum trebuie -.Vara poarta pe cap palarii de paie ca orasenii.

Vasile Babus in gradina casei  din Gostilele.

 

                   Luxul si imitatia de multe ori provoaca mult desgust pentru o persoana cunoscatoare, prin faptul ca pe langa ca imprumutul portului s’a facut de pe cel al mahalagiilor din oras; doar spiritul inventiv al sateanului de care totdeauna este stapanit, a tinut sa faca unele modificari in port care n’au nimic de-a face cu estetica.Fetele se imbraca sarbatoarea cu rochii scurte, croite si cusute pe la oras, de cele mai multe ori din matase artificiala - cu culori vii – care nu tin mai nimic. Au haine de stofa inferioara dar nu le lipsesc blanurile dela gat. In picioare poarta pantofi cu tocul inalt si ciorapi de matase artificiala. Poarta la maini bratari de celuloid. Pe cap, multe au inceput sa poarte palarii. Altele isi impodobesc parul cu fel de fel de panglici asezate pe frunte in mod caraghios. Portul national romanesc, nu l-am vazut decat la cateva fetite mici de scoala.

                   Femeile maritate nu se mai tin de lux si gateli. Ele se imbraca simplu: cu un capod de stamba cumparata, pe cap purtand o basma. Iarna au rochii tesute din lana, cojoace fara maneci, pe cap broboade.-

                   Femeile batrane au un fel de haine imblanite cu piele de oaie, cu guler si margini de piele de vulpe, numindu-le “scurteici”. In picioare poarta un fel de pantofi de forma papucilor de baie, numindu-i chiar “papuci”. Pentru iernile cele aspre satenii au “sube” lungi de “aba” de lana imblanite cu piei de oaie.    

Vasile Babus strajer.

 *Mentionam ca s-a incercat pastrarea ortografiei originale a textului.

Paste fericit si Hristos a inviat !

Monografia satului Gostilele, com. Fundulea, jud. Ilfov (I)

Vechea scoala asa cum arata astazi

Vasile Babus la o reuniune a dascalilor

Biserica de azi

Scoala asa cum arata acum mai bine de 60 de ani

Dascalii scolii din Gostilele

Alta generatie

Vasile Babus in mediul familial

Acesti copii sunt azi parinti, bunici si strabunici.

Asa arata biserica din sat

                                                                25 VII 1942

                                                     Vasile Babus, inv. Gr.II

                            Scoala primara mixta din sat Gostilele, Com. Fundulea, Ilfov

                   A incerca sa dai imaginea vie a unui sat, trebuie sa recunosti ca nu e o intreprindere lesnicioasa. Satul e un tot atat de variat in elementele ce-l compun, prezentand atatea fete si aspecte care se topesc intr’un intreg dintre cele mai bine inchegate, incat dela inceput te simti dezarmat in fata unei asemenea incercari.

                   Dandu-mi seama ce inseamna o incercare de felul acesta si de cata inarmare teoretica si informativa este nevoie, ma stapaneste gandul ca rezultatul nu poate fi decat partial. Caci spre a patrunde toate adancurile satului trebuie sa te topesti in mediul lui de viata timp mai indelungat, pastrand atent ochiul si urechea la cele ce se petrec in jur.

                   I.(Cadrul Cosmologic)

                   Luind din Bucuresti, trenul de Constanta, dupa o ora de mers, te apropii de gara Fundulea. Debarcand aici, daca vrei sa mergi spre satul Gostilele, la o departare 10 ½ km, trebuie sa apuci pe soseaua din fata garii, sosea ce merge spre Oltenita. Dupa 2 km de mers spre M.N. dai in soseaua Bucuresti-Calarasi. In imediata apropiere de o parte si de alta a soselei este asezata frumoasa si bogata comuna Fundulea. Strabatand aceasta fruntasa comuna- mergand tot spre M.N.-R intalnesti dupa vreo 4 km satul Crangul, asezare mai veche decat Fundulea, format mai mult din familii de tigani ce-si au obarsia aci, din tigani ce au fost desrobiti de pe mosia boereasca a lui Alexandru Ghica, domnul Munteniei (                ). Aci, in acest sat se afla si un palat vechi al fostului domnitor pe care localnicii il stiu de :”Ghica Cacila-mare” cladirea este de zid lucrata foarte bine cum dealtfel se lucra in vechime. Grinzile si capriorii sunt prinse in cuie de lemn si acoperisul din olane. Tot aici este si o biserica veche- ctitorie tot a acelui domn. Tot palatul este inchis cu ziduri groase de caramida si in interior se vad urmele unui frumos parc. Astazi, mosia schimband mai multi proprietari, palatul si curtea sunt pe cale de a se ruina. Din acest sat, parasind soseaua Bucuresti-Calarasi si apucand spre miaza-noapte, dupa o distanta de 4,5 km intri in satul Gostilele, sat a carui vechime se pierde in negurile vremurilor trecute. Asezat la poarta Baraganului la incrucisarea drumurilor ce lega odinioara bogatul judet Ialomita cu Bucuresti. Pe aci, pe drumurile de pamant se scurgeau bogatiile Baraganului in capitala tarii si in porturile Oltenita si Calarasi.

                   Ca urme a acestor vechi drumuri n’au ramas astazi decat caramizele aruncate si gropile unor vechi pivnite ale “hanurilor”unde poposeau altadata drumetii cu carele lor incarcate cu bogatiile Baraganului si cu marfurile din orasele aratate.

                   Acum, cand s’au construit soseaua Bucuresti Calarasi, din care se desface soseaua judeteana Crangu-Mariuta-Dragoiesti-Urziceni, vechile drumuri de pamant au fost parasite iar hanurile ramanad fara drumeti s,au daramat. Satul, in contrast cu cele mai multe sate de campie, este asezat pe un loc putin mai ridicat, la confluenta a doua vai adanci: Valea Catanei si Valea Mostistei. Turlele bisericii si zidurile albe ale scoalei se vad dela fereastra trenului, intre gara Branesti si Fundulea dela o distanta de mai bine de 15-18 km.

                   Asezat pe malul drept al unei vai adanci, pe unde curge incet, din balta in balta, apele limpezi ale Mostistei, pe unde geologii spun ca odata era vechea albie a raului Ialomita, care dupa ridicarea sesului Baraganului si inclinarea sa spre Nord-Est, si-a schimbat cursul, parasind vechea albie, indreptandu-se spre Est.

                   In locul ei ar fi ramas astazi acest sir de balti ce tine pana langa Dunare, care poarta numele “Mostistea”.

                   Dealtfet aceasta schimbare se abserva si la celelalte rauri (Buzaul, R. Sarat). In locul raului Buzau pe vechea albie este alt sir de balti: Calmatuiul.

                   Asa se axplica adancimea vaii Mostistei si multimea de asezari (sate si comune) ce stau insirate dealungul ei, ca margelele pe ata. In partea de M.Z. si Apus a satului se afla la mai aproape de 500m o mare padure ce poarta numele de padurea “Calugareasca”

                   Probabil isi are numele dela cuvantul “calugar” fiind in vechime proprietatea calugarilor dela Manastirea “Pasarea”- Astazi proprietatea satului, prin legea lui Alex. I. Cuza: “Secularizarea averilor manastiresti”.

                   In partea de miazazi padurea a fost defrisata pentru a se mari terenurile de aratura si au ramas doar cativa tufani izolati, ca marturie ca aci se intindea odata o frumoasa padure. Defrisarea s’a facut prin 1900-1905, ramanand totusi o intindere de 800 ha padure in partea de Apus a satului. - Fiind asezat intre o balta ce-l inconjoara pe doua parti Nord-Est si intre padure la Vest, satul are o asezare frumoasa si pitoreasca, fata de alte sate din campia tarii, ce parca-s croite dupa acelas tipar.- Dincolo de albastrul baltii Mostistea, de verdele stufului ce inconjoara marginile baltii, cat vezi cu ochii se insira in forme geometrice ogoarele satenilor.

                   Mai ales vara, cand graul da in copt, ai in fata un tablou de toata frumusetea, ce, cred, nici penelul celui mai bun pictor nu-l poate reda. Galbenul auriu al graului in parga, contrasteaza cu verdele inchis al holdelor de porumb; tot campul apare panoramic ca intr’un frumos tablou in care culorile sunt maiestrit imbinate. Satul Gostilele cuprinde intre hotarele lui o suprafata de cca. 1800 ha. teren arabil, 800 ha padure, 125 ha islaz, 10 ha vii (hibrizi), 5 ha. gradini zarzavat.

                   Pamantul este foarte bogat in materii si produce din belsug hrana necesara populatiei satului, restul prisosind, se vinde. Grosimea stratului de pamant negru (humus) e de 2-3 m, provenit din putrezirea plantelor si animalelor, ce odinioara cresteau peste masura in aceste locuri bogate. Sub acest binefacator strat de pamant se afla un strat de pamant argilos (galben) gros de 12-15 m. O binefacere pentru locuitorii din aceasta regiune, carora lipsindu-le materialele de constructia caselor, il intrebuinteaza la lipitul peretilor si la facerea caramizilor (chirpicilor). Are insusirea ca odata inmuiat in apa, daca se usuca se intareste ca piatra.

                   In acest pamant galben (argilos) se vad urmele (fosilele unor melci si scoici, dovedind prin aceasta ca aceste campii cu un nivel de … a fost fund de mare.

                   Acesta se explica si prin faptul ca straturile de pamant sunt asezate orizontal si paralele. Dupa stratul de argila urmeaza un strat de pamant nisipos, nisip marunt, dupa care urmeaza un fel de pamant calcaros (varos) tara ca piatra, format probabil din scheletele unor animale marine (corali).

                   Apa se gaseste la o adancime de 20-25 m -in sat- si care (este) ceva mai ridicat- si aproape la suprafata 1-2 m pe Valea Mostistei. Oriunde vei incerca sa sapi un put vei intalni dupa stratul de nisip- apa din belsug - ceiace dovedeste ca datorita asezarii orizontale a straturilor – apa se gaseste la acelasi nivel peste tot locul. Valea Mostistei, prezentand o mare scobitura, te scuteste de a sapa traturile de pamant –aceasta a facut-o natura- e destul sa sapi un rand de casmale si dai de apa. De multe ori ea musteste din pamant singura, formand izvoare.

                   Apa este destul de buna, continand saruri minerale si calcar spre deosebire de apa bauta de mine la Sarulesti (15 km.) unde continand prea multe saruri (de aici si numele de Sarulesti) nu se poate bea cu placere. In sat sunt peste 50 puturi.

                   Constructia lor se face de catre specialisti (putari) si costa mult; dar se obisnuieste ca mai multi locuitori de pe aceiasi strada sa contribuie la cheltuiala si se face si colecta la ceilalti localnici din sat si din satele vecine, care dau cu draga inima (considerand aceasta ca o mare binefacere si pomana pe lumea cealalta cu apa).

                   Dupa ce se sapa pana la izvor, se baga tuburi de ciment – cumparate dela Bucuresti. Deasupra se aseaza un tub mai larg si cu o margine mai lata. La scosul apei se servesc de o roata cu fus cilindric peste care se petrece un lant cu doua galeti de lemn. Pe Valea Mostistei, unde apa se gaseste mai la suprafata sunt puturi cu cumpana.

                   Debitul de apa fiind destul de mare, niciodata puturile nu seaca, nici chiar pe secetele cele mai mari.

                   Ploile cad mai mult toamna si primavara cand pamantul inmagazineaza o mare cantitate de apa pentru timpul verii cand ploile sunt cam rare. Primavara ploua pana prin luna Mai. Acum peste tot vezi o vegetatie bogata. Izlazul si padurea se umplu de flori si ierburi, ca apoi prin lunile Iulie si August – cand ploile sunt rare si caldurile ca cele dela tropice – sa inceteze orice vegetatie. Islazul se usuca, vitele alearga mult dupa un fir de iarba uscata. Porumburile arate in locuri nedesfundate si neprasite des – pentru a tine apa in pamant intrerupand capilaritatea – tanjesc si din cauza secetei, locuitorii pun porumbul ori mai timpuriu ca sa lege in Iunie sau mai tarziu ca sa lege la sfarsitul lui August cand incep ploile si cand se maresc noptile care mai tin racoare si cade roua. Sunt veri cand nu stiu daca cade o ploaie sau doua in 2 luni. Atunci praful pe drumuri se ridica pana la glesna.

                   Satul, mai ales seara cand vitele se intorc de la pasune; iar omul se intoarce dupa o zi de munca istovitoare in arsita soarelui, satul pare invaluit intr’un nour. Este praful scornit de vite si carute, care staruie pana la un ceas, doua din noapte, cand totul se linisteste. Este timpul treierisului graului.

                   Pamantul se usuca pana la 1 m. Te miri cum plantele nu pier. Noroc ca seceta nu tine mult. Incep ploile de toamna. Omul se bucura ca poate face araturile pentru insamantarea graului si facerea ogoarelor.

                   Iarna, deasemenea  este foarte aspra. Poate ca n’ar fi daca n’ar exista vantul acela biciuitor – “Crivatul” ce bate aproape in continuu toata iarna. Crivatul, pornit din stepele rusesti nu gaseste nici un obstacol pana aci si rar s’a vazut iarna cu zapada care sa nu fie ingramadita in troiene mari cat casa, care de multe ori impiedica circulatia intre sate si opreste in loc chiar trenul Bucuresti-Constanta. Pe un astfel de viscol (ninsoare cu vant) n’ai curajul a te avanta afara din sat; dovada este “Tufanul lui Chirita”, un stejar voinic pe soseaua Crangu-Gostilele, unde un biet locuitor, avantandu-se pe un astfel de viscol si vrand sa stea putin la adapostul acestui stejar, a inghetat langa tulpina lui.

                   Ierni blande sunt rari in aceasta regiune. Trecerea de la iarna la primavara se face brusc. In cateva saptamani cand dogoreste soarele, nu mai vezi urma de zapada, mugurii incep sa creasca si in scurt timp totul inverzeste. Primaverile sunt cele mai frumoase aci. In curand incep muncile agricole. Nu mai vezi un om in sat. Campul se umple de sgomot. Incepe semanatul ovazului, orzului de primavara, mazarea, fasolea, porumbul, meiul si in ultimul timp se seamana foarte multa floarea soarelui si sfecla de zahar. La munca sateanul este ajutat de toti ai casei; atat copii de la varsta de 12 ani in sus, cat si femeile. Animalele de munca, boi si mai mult caii, iau parte activa, sub indemnul omului, pentru a putea folosi tot ce natura darnica a daruit omului din belsug. Pentru indestularea casei sateanului cu hrana si imbracaminte multi au pe langa gospodarie cate o vaca de lapte, 10-15 oi pentru lana, un porc pe care-l taie de Craciun, apoi gaini, rate, gaste, curci.

                   Curtea si gospodaria omului vrednic este plina si bogata; iar a celui indaratnic “este plina de batatura” cum se obisnuieste a se zice aci. La acesta vezi 3-4 caini si nici un porc! In padure si in camp sunt tot felul de animale salbatice: vulpi, iepuri, viezuri, dihori. Lupii nu s’au aciuat prin aceste imprejurimi, cu toate ca ar avea unde sa se adaposteasca, padurea fiind mare si cu maracinisuri dese prin care abia poti strabate.- Tot ca vanat, in aceasta regiune sunt fazanii, prepelitele, potarnichile, porumbeii salbatici, turturelele.- Pe balta Mostistei vin primavara carduri mari de rate salbatice, gaste lisite si tot felul de pasari streine de regiune care in trecerea lor spre Delta si baltile din Rusia poposesc o zi doua si pe la noi cum ar fi: pescarii batlanii, starcii, lopatarii etc. Nici dropiile fricoase nu lipsesc din aceasta regiune; mai ales primavara cand campul este gol le vezi din departare si rareori reusesti sa te apropii cu caruta de ele pana la o bataie de pusca. Alte pasari mai sunt, in mare numar ciorile negre si vinete, care aduc mari pagube plugarilor. De cate ori nu ii fac de seamana porumbul a doua oara din pricina lor si-l pazesc pana ce rasare. Dela un timp se lupta mult pentru distrugerea acestor pasari daunatoare agriculturii; dar pana acum numarul lor este inca destul de mare. Pasari rapitoare specifice regiunii sunt uliul mic, eretele – care e moartea porumbeilor si cucuveaua singuratica. Pasari care sunt folositoare prin distrugerea omizilor si insectelor vatamatoare sunt: vrabia, randunica, cucul, ciocarlanul, ghionoaia, graurul, etc.  Nu lipseste nici barza cea lacoma pe care de cand se lumineaza de ziua, o vezi prin smarcurile miristei, stand intr’un picior si ochind vanatul ei favorit: broaste, serpi, etc.

                   Insecte specifice regiunii sunt: tantarul care transmite microbul frigurilor de balta. Seara, in timpul verii nu e chip sa stai afara fara sa te afumi cu fum de balegar, ca sa scapi de roiurile de tantari ce-ti dau tarcoale pe deasupra capului. – In toti anii – din pricina acestor insecte, medicul si agentul sanitar lupta cu greu contra paludismului chininizand aproape toata populatia din sat. – fluturii sunt in numar mare in acest sat si se duce o lupta grozava contra lor si a larvelor lor (omizile) care de multe ori lasa si putinii pomi fructiferi (meri, peri, pruni, zarzari, caisi) fara frunze ca in mijlocul iernii.

                   O alta insecta suparatoare si in numar neobisnuit de mare, este musca, cea cu care gospodinele se lupta toata vara sa le dea afara de prin casele lor. Primavara si vara cand tot campul este numai floare, sau cand a inflorit salcamul cel mirositor, sboara din floare si iti incanta auzul cu zumzetul lor, harnicile albine.

                   Dupa cum vazuram ca fauna este foarte variata si bogata, in acest sat, tot asa si flora, datorita climei temperate, este destul de bogata. – Dela plantele cultivate de om pentru hrana sa si a animalelor, pana la plantele ce cresc singure pe marginea lanurilor de grau sau din padure, gasesti aci plante foarte felurite. Cand da spicul graului, vezi macii cei rosii ce salta capetele printre firele de grau, vezi albastritele cele frumoase. Pe marginea drumurilor, creste musetelul, troscotul, nalba, coada soricelului, traista ciobanului etc.

                   Prin padure creste sunatoarea, lumanarica; iar primavara cum se peteceste putin zapada, vezi brandusile, dediteii, brebucii, viorele si tot timpul verii o multime de plante cresc si infloresc, dand poenilor padurii un aspect de covor de toata frumusetea.

                   Arbori mai obisnuiti in aceasta regiune avem: salcamul care creste foarte repede aci, fiind si de mare folos pentru constructia caselor, grajdurilor si gardurilor. Fiind o regiune agricola, pomi fructiferi avem putini si nu de soi. Printre acesti cei mai raspanditi sunt caisii, zarzarii, corcodusii, visinii, apoi vin perii, merii, mai putin prunii, gutuii, ciresii.-

                   In padurea de langa sat, creste un fel de stejar pitic (tufa) ce n’ajunge la o inaltime mai mare de 10-15 m, cu coaja foarte crestata.

                   Apoi, inca un fel de stejar, cerul cu lemn bun de foc si cu coaja mai neteda. Artarul cu lemnul alb, parul salbatec (paduret) sangerul, lemnul cainesc, paducelul incarcat toamna cu fructe mici de culoare rosie si porumbarul.-

                   Aruncand o privire asupra satului si intregului camp, putem asemana acest sat cu un stup de albine lucratoare care pleaca vara cu noaptea in cap la munca  si se intorc seara cu rodul muncii la stup.