GOSTILELE - 400 DE ANI DE ATESTARE DOCUMENTARA !

Istoricul Bisericii
„Sfantul Ierarh Nicolae”
din satul Gostilele

II

Pe parcursul anilor la Bisericile „Sfantul Ierarh Nicolae” din Gostilele au slujit preoti cu mare dragoste de Dumnezeu, de Sfintele Lacasuri, de enoriasi si de stravechea asezare.

                     Astfel:

          - Preotul paroh Dimitrie Sin Popa a slujit din anul 1834; 

          - Preotul Grigore Duhovnicul a slujit la cele doua biserici pana in anul 1906; 

Preotul paroh Grigore Duhovnicul (?-1906)

 

           - Panait Nitulescu a fost preot paroh din anul 1907 si pana in anul 1932; 

Preotul Panait Nitulescu (1907-1932)

 

             - Preotul paroh Ioan V. Georgescu a slujit din anul 1933 si pana in anul 1992; 

Preotul paroh Ioan V. Georgescu (1933-1992)

 

                 - Ilie Cornel a slujit in anul 1994 pentru o scurta perioada;

            - Tudose Mirel a fost preot paroh din anul 1995 si pana in anul 2002; 

Preotul paroh Tudose Mirel (1995-2002)

 

          - Valentin Ion Soare este preot paroh din anul 2002 si pana in prezent. 

 

Preotul paroh Valentin Ion Soare (1992-prezent)

GOSTILELE - 400 DE ANI DE ATESTARE DOCUMENTARA !

Istoricul Bisericii
„Sfantul Ierarh Nicolae”
din satul Gostilele

I

               "Vechimea satului Gostilele se pierde in negurile vremurilor trecute. Este asezat la poarta Baraganului, la incrucisarea drumurilor ce legau odinioara bogatul judet Ialomita cu Bucuresti. Pe aci, pe drumurile de pamant se scurgeau bogatiile Baraganului in capitala tarii si in porturile Oltenita si Calarasi."

                     In anul 2013 se implinesc 400 de ani de atestare documentara a localitatii:

 

                   Biserica poarta hramul Sfantului Ierarh Nicolae si este asezata pe o colina in mijlocul satului. Iata pisania: 

                     “ Aceasta Sf. Biserica s-au inceput din temelie in anul 1887, luna Aprilie si s-au terminat in anul 1894, luna noiembrie, cu ajutorul piosilor Crestini, prin staruinta D-lui Hagiu Constantin Gheorghe ”

 

                   Locuitorii satului Gostilele au muncit pe mosia acestui arendas executand munci manuale de intretinere si recoltarea cerealelor iar plata ce li se cuvenea era stransa de acest Hagiu Constantin Gheorghe si intrebuintata pentru constructia bisericii.

Biserica Sfantul  Ierarh Nicolae asa cum arata in anii ,80

                  Nu dintotdeauna biserica s-a aflat în acest loc unde este situată astăzi. Primul lăcas de cult, împreună cu cimitirul parohial s-au aflat în fosta vatră a satului, astăzi, inundată de apele Mostistei.

                   Prima atestare documentara a vechii biserici apare in revista B.O.R., Buletinul Oficial al Bisericii Ortodoxe Romane din anul 1934 unde s-a publicat lista preotilor hirotonisiti in timpul Mitropolitului Grigorie al IV-lea Dascalul: „in anul 1834 pe seama Bisericii din satul Gostilele cu hramul Sfantul Ierarh Nicolae a fost hirotonisit ca preot Dimitri Sin Popa”

                     Ca raspuns la ordinul 1090/1908 al Protoieriei Ilfov, preotul paroh Panait Nitulescu scrie:” in aceasta parohie sunt doua biserici. Cea dintai zidita in anul 1488, care a functionat pana in anul 1894 cand din cauza deteriorarii si a ruiniii, fiind inca si mica, neincapatoare pentru locuitorii parohiei a incetat de a se mai face serviciu fiind cu totul ruinata”

                   Asa cum spun si batranii satului, vechea biserica a existat inca de pe vremea  lui Stefan cel Mare si Sfant (1457-1504), si a lui Vlad Calugarul (1482-1495) asociat la domnie cu fii sai Vlad cel Tanar si Radu cel Mare.

 

     Biserica Sfantul  Ierarh Nicolae asa cum arata in anii '80

            Sfântul lacas are o lungime de 25m, o lătime de 12m, fiind în formă de cruce. Pe interior, absidele sunt în formă de semicerc, iar pe exterior, corespund cu o jumătate de octogon. Dispune de o temelie de piatră, zidăria din cărămidă, fiind învelită cu tablă zincată. Pe acoperis se află două turle semete, cu înăltimea de 11m. În interior, găsim un spatiu larg, fără stâlpi de sustinere; in naos exista abside semirotunde. 

 Biserica, asa cum arata in anul 2013

                  Din pictura initiala a bisericii executata in anul 1896 de pictorul G. Traian s-a pastrat doar pictura ctitorilor bisericii Constantin Gheorghe Hagiu si sotia sa Stana.

                        In anul 1933 biserica a fost pictata din nou , in stil realist, de pictorii Arnutiu Avachian si C. Grigorescu, pictura care se pastreza si azi dupa numeroase spalari si renovari.                

  Constantin Gheorghe Hagiu si sotia sa Stana.

                    La inceput biserica a avut clopotnita in turla din fata. Curand au fost date jos cele doua clopote care au produs grave avarii zidului bisericii. In anul 1906 se construieste o clopotnita din lemn, ridicata in partea stanga, langa biserica, care dureaza pana in anul 1960 cand este mutata la poarta. 
 

Clopotnita din lemn construita in anul 1960

                        In anul 2004 se construieste actuala clopotnita, din zidarie si beton, dotata cu un numar de trei clopote. 

Noua clopotnita construita in anul 2004

 

Monografia satului Gostilele, com. Fundulea, jud. Ilfov Partea a VII a

Pagina manuscris a monografiei

                   Pe langa obiceiurile variate ce se obisnuiesc la nunta, botez si inmormantari, mai sunt multe si felurite obiceiuri si datine la diferite sarbatori si in alte zile ale anului. Asa la Craciun sunt urmatoarele obiceiuri: fiecare satean se ingrijeste ca de aceste sarbatori sa aiba obisnuitul porc care indestuleaza casa sateanului. 

Porcul injunghiat si parlit in paie

In seara de ajun, copii umbla cu mos ajunul pe la gospodariile satenilor unde primesc covrigi si nuci. Ei obisnuiesc a ura in felul urmator:

“Foaie verde portocala,

Noi suntem copii de scoala,

Am venit si noi odata,

La un an cu sanatate,

Maica Domnului sa ne-ajute

La covrigi si la nuci multe

Buna dimineata la Mos Ajun”

                   De remarcat ca pe langa copiii de scoala, umbla cu mos ajunul si flacaii.

Sandu, fara varsta, nelipsitul colindator al satului

                   In ziua de ajun, femeile fac asa zisele “turte” din coca de faina stropite cu sirop de zahar, ce reprezinta fesele (scutecele) Domnului. Aceste se impart in vecini. Tot pana in Craciun se umbla cu “brezaia”. Mai multi flacai se intovarasesc; unul din ei se impodobeste cu panglici si basmale. Deasupra capului face din scandura un fel de cioc, ca de barza, care printr’un dispozitiv se poate deschide si inchide producand un clampanit ca de barza. Copii se tin sir dupa “brezaie”; iar aceasta din cand in cand se repede cu ciocul dupa ei. La “Brezaie” se da bani.

                   In zilele Craciunului copii umbla cu steaua. Tot acum o echipa de flacai umbla cu “irozii” (vicleimul) imbracati cu camasi lungi nationale, incinsi cu braie rosii, cu fesuri (chipiuri) din hartie colorata, reprezentand magii, pe Irod, un preot, ciobanii si un inger. Toti sunt inarmati cu sabii de lemn, afara de preot si inger.

In zilele de sarbatoare se schimba caruta cu plugul

                   Acestia merg din casa in casa, dand cate o mica scena din drama uciderii pruncilor de catre tiranul Irod. Primesc de la sateni bani.

                   In seara ajunului de Anul Nou flacaii si chiar oameni insurati, umbla cu plugusorul; copii cu “plugusorul mic” adica fara plug, numai cu clopote si bice, facute din canepa. Unul zice urarea obisnuita iar ceilalti suna din clopote. Spre ziua porneste “plugul mare”. Acum flacaii pleaca cu un plug adevarat, simuland tragerea unei brazde prin ograda caselor, in pocnete de bice si strigate de : manati mai, hai, hai.- In seara Anului Nou, echipe de 5-6 flacai umbla cu colindul pela ferestrele caselor, primind bani.

                   (Se va culege un colind, vechi auzit in sat)

Plugul mare

                   In noaptea de Sf. Vasile gospodarii pun 12 foi de ceapa, in care presara putina sare, lasandu-le pana o doua zi. Aceste foi, reprezantand cele 12 luni ale anului. Foile gasite umede, insemneaza lunile cele ploioase, favorabile plugariei; iar cele svantate lunile secetoase ale anului.

Domnul Vladimir Georgescu, unul din fii "parintelui batran"

9aprilie 1954

                   Tot acum, fete si flacai, se aduna intr’o casa si pun punti. Impletesc pe un fir de busuioc arnic rosu si beteala pe care il pastreza sub perina, cu gandul ca viseaza pe viitorul sot. Alteori aseaza sub mai multe vase cu gura in jos sare, pieptene, carbune, inel, foarfeca etc. O persoana schimba locul vaselor, in timp ce fetele ies afara. La inapoiere cauta sub unul din vase si dupa obiectul gasit dedesupt judeca felul de a fi si ocupatia viitorului sot; daca e carbune va fi brunet, daca e foafeca va fi croitor etc.

                   Ca sa afle timpul (data) maritisului, se duc in grajdul vitelor. Aci daca gaseste vaca dormind se apropie binisor de ea si atingand-o cu varful piciorului, zice: “hei la anul, hei la doi, etc. Si cand vaca se indura sa se scoale, atunci este anul maritatului fetelor. Se mai obisnuieste a se duce pe intuneric la gardul gradinii, fiecare fata alegandu-si un par de care leaga pe intuneric un fir deosebit la culoare. Pe lumina se cauta apoi la parul ales, daca parul este drept, alesul inimii este frumos, daca este stramb si noduros, asa va fi si sotul, cocosat si urat. Cateodata merg pe intuneric in tarla oilor si leaga de gatul unei oi un fir de ata.

                   Apoi, la lumina, dupa varsta oii, judeca pe a viitorului sot, daca va fi tanar sau batran.

                   In ziua de anul nou, dimineata, copii pana la varsta de 10-12 ani, umbla cu sorcova.

Flori, Alexandru si Iulica, gostileni de frunte

 

Monografia satului Gostilele, com. Fundulea, jud. Ilfov (Partea a VI a)

                   Dupa cum am vazut in alta parte a acestei monografii, casniciile satenilor din aceasta regiune sunt bogate in copii. Avorturi –spre binele nostru- nu se fac; nici de catre medici, nici de catre moasele empirice.

                   In mai toate familiile sunt cate 5-6-7 copii.

                   Noul nascut, in orice familie, fie ea cat de saraca, se bucura de mare cinste. Nasterile sunt asistate de moasa empirice sau in cazuri mai rare, de moase cu diploma. Este obiceiul ca dupa nastere sa I se faca lehuzei asa zisa “apa”. Aceasta o face preotul si este un fel de aghiazma, din care femeia nascuta gusta si se spala pe maini si pe fata pentru a se curati, inainte de mese. Cand copilul are trei zile, seara se aseaza pe o masa o paine, vin, 3 cepe, sare si bani. Peste noapte se lasa masa astfel amenajata pentruca peste noapte “ursitoarele” sa vina sa urseasca soarta copilului.

Fotografie facuta de pictorul A.Avakian in anul 1933,cu ocazia pictarii bisericii

 

 

 

 

Botezul oficial are loc in scurt timp. Nasul familiei cumpara ligeria copilului si poarta cheltuielile cu botezul. La botez se face o masa numindu-se “cumetrie”. Daca e baiat, la 3 ani, are loc, “luarea motului”. Pana atunci mamele nu tund parul copilului. Acum nasul da copilului un rand de haine si-i daruieste si o oaie, vitica sau carlan. Daca este fata, la 1 an i se rupe “turta”. Se fac niste turte din faina, se aseaza copilul (fata) pe o cofa cu apa, se rupe turta deasupra capului copilei, zicandu-se : “turta’n jos, fata’n sus”. Dinaintea fetitei i se aseaza pe o tava paine, sare, ac, ata, degetar, foarfeci, carte, pieptene etc. Daca fata pune intai mana pe un obiect oarecare, va indica pentru toata viata, preferintele pentru aceste obiecte. De exemplu daca pune mana pe ac, va fi vrednica, pe carte ii va place sa invete, etc.

                   Nasul, in viata unui satean se bucura de o marecinste, de la botez pana la cununie, finul ii pastreaza un mare respect. Ori unde il intalneste ii saruta mana si nu iese din cuvantul sau. Nasul intr’o familie, nu este schimbat si descendentii familiei pastreaza acelasi nas sau pe descendentii acestuia.

Preotul Ioan Georgescu impreuna cu familia

 

Pe cat sunt de vesele obiceiurile la botez si la cununii, pe atat sunt de triste si sinistre la inmormantari.

                   Bolnavul – in agonie – este pazit sa nu moara fara lumanare si neimpartasit. Daca se intampla totusi sa moara estfel, rudele pentru a nu avea remuscari se da sarindare la preot si in fiecare noapte de Pasti se duce la biserica cu un cocos alb si o lumanare lunga cat usa bisericii. In caz ca nu are aceasta lumanare, duce altele mai mici care puse cap la cap, sa aiba aceasta dimensiune.

                   Mortul este “scaldat “ intr’o albie cu apa si in care se pun fire de busuioc, apoi este imbracat si asezat in pat, cu capul spre apus, spre a privi spre rasarit. Tot timpul trebuie sa arda lumanari pe care le aduc rudele si cunoscutii.

                   Noaptea, mortul este pazit de catre oameni, sau femei, rude ale mortului. In prima noapte i se face “orarul” un fel de panza cusuta cu flori in forma de cruci cu care se va impanzi cand se va face inmormantarea. Pisicile sau vreun caine n’au voie sa intre in odaia mortului, ca acesta se face “strigoi”. Se mai prepara in casa, din faina “9 colaci si 9 marturii”; paine udata cu vin si se impart, cu vase de pamant, cand se face pomana mortului dupa ce se intorc de la inmormantare. Este obiceiul sa se lega mortului bani de deget si se pune si in cosciug pentru a avea cu ce plati cele 9 vami pe lumea cealalta. In cosciug se mai pune o foarfeca, un piepten, lucruri de toaleta.

                   Inmormantarea se face dupa ritualul obisnuit. Daca mortul a fost fata mare sau flacau i se face “brad” si cununii (din crengute de brad) pe care doua fete le duc pe o tava la biserica.

                   I se pune “colaceri” si lautari ca la nunta, inchipuind prin aceasta trecerea mortului si prin taina casatoriei. Bradul i se infige pe mormant. I se face mortului pomenile urmatoare: imediat dupa inmormantare se face “capul de tarana” cand se imparte colaci, vase si “pomenete” (9 batiste cu cate un ban legat intr’un colt). A doua zi se face “cap” (colaci si coliva slujite de post). Apoi timp de o saptamana se imparte mancare, tamaindu-se locul unde a fost asezat mortul in casa. 

Inmormantare in Gostilele

 

                   La o saptamana se face la biserica parastas pentru pomenirea mortului, iar acasa se face pomana la care este chemat preotul satului.

                   Acum se da de pomana haine- noi sau chiar purtate de cel decedat; un obicei destul de rau, in cazurile cand decesul a fost cauzat de vreo boala molipsitoare.

                   Se mai fac astfel de pomeni la 3, la 6, la 9 saptamani, la o jumatate de an si la un an.

                   In fiecare an la Sambata Mortilor se da de pomana mancare iar de fiecare mort al familiei se face cate un colac si se da de pomana. Preotul pomeneste in biserica numele celor morti pentru care i se da o lista cu numele lor. Lista se cheama “pomelnic”.- Dupa mort se poarta doliu. Barbatii (rude) nu se barbieresc 6 saptamani si poarta la mana o banderola neagra iar femeile se imbraca in negru si se abtin dela orice distractie (joc, hora). Un fapt regretabil, observat in acest sat este ca nu se pastreza pentru cei morti un cult deosebit. Dupa un timp, mormintele sunt umplute de buruieni si crucile lasate in paragina. Cei vii au uitat pe cei ce au trecut din aceasta viata.

                   Trebuie ca in fiecare an, scoala sa ia sarcina de a curata cimitirul de buruieni si maracini.

                   Nu s-a tinut o ordine in asezarea mormintelor facandu-se alei pentru trecerea dela un mormant la altul. Esti nevoit a calca peste morminte.

                   Abia acum s’a inceput o sistematizare.

Vasile Babus la 19 martie 1940

DOAMNA TUDORINA

Tudorina Alexandru (Dragomir)

                       Sa o cunoastem sau sa o recunoastem pe doamna Tudorina Alexandru, o gostileanca indragostita de meleagurile natale. Cu un talent nativ exceptional, plina de sensibilitate, descrie cu multa maiestrie satul si trairile domniei sale, atat in proza cat si poezie.

               Marturie stau aceste randuri alese la intamplare:

               “Casuta bunicului era afara din sat, la doi kilometri. Era asezata intr-o livada cu tot felul de pomi si vie. Un careu de nuci contura aceasta livada.

          Pe langa casa era drumul care mergea spre deal unde facea legatura cu toate ogoarele gospodarilor din sat.

           Peste acest drum, spre vale se-ntindeau locurile care ajungeau pana-n garla si inca o livada cu caisi care era imprejmuita cu gardut de salcami ghimpati.

            Drumul acesta de la casa lui tata mare se lasa spre “Valea Boerului”. Era imprejmuit de salcami ca un tunel de-o parte si de alta. Era cel mai frumos drum pe care l-am vazut vreodata, mai ales vara cand ardea soarele mai tare.

            Noi copiii ne duceam la garla in “Valea Boierului” unde era un vad bun de scaldat.

        Oamenii care-si puneau canepa la topit pareau ca niste mici plute in partea mai mlastinoasa a apei.

    Pe mijlocul garlei oamenii intindeau varsile, setcile, niste unelte de prin peste. Iar in partea cealalta a garlei se vedeau ogoarele verzi si cele cu grau galben gata de seceris. Zagazul era puntea de trecere intre aceste ogoare.”

O parte a familiei Dragomir

 

De ce anii se grabesc ?

De ce anii se grabesc?

De ce trec intr-una?

De ce frunzele palesc

Toamna totdeauna?

De ce se agita marea

De vant de furtuna?

De ce-i ninsa tampla mea

Tot mai mult de bruma?

De ce sunt atat de trist

Si frica m-a cuprins?

De ce lupt ca sa exist

Si nu ma dau invins?

De ce caut si mai sper

Ceva sa se mai schimbe?

De ce privesc noaptea pe cer

Si-mi par stelele umbre?

De ce brazii raman verzi

Si nestingheriti de gheata?

De ce ma trezesc in zori

Rugandu-ma sa raman in viata?

Familia Dragomir in anul 1933