GOSTILELE - 400 DE ANI DE ATESTARE DOCUMENTARA !

Istoricul Bisericii
„Sfantul Ierarh Nicolae”
din satul Gostilele

I

               "Vechimea satului Gostilele se pierde in negurile vremurilor trecute. Este asezat la poarta Baraganului, la incrucisarea drumurilor ce legau odinioara bogatul judet Ialomita cu Bucuresti. Pe aci, pe drumurile de pamant se scurgeau bogatiile Baraganului in capitala tarii si in porturile Oltenita si Calarasi."

                     In anul 2013 se implinesc 400 de ani de atestare documentara a localitatii:

 

                   Biserica poarta hramul Sfantului Ierarh Nicolae si este asezata pe o colina in mijlocul satului. Iata pisania: 

                     “ Aceasta Sf. Biserica s-au inceput din temelie in anul 1887, luna Aprilie si s-au terminat in anul 1894, luna noiembrie, cu ajutorul piosilor Crestini, prin staruinta D-lui Hagiu Constantin Gheorghe ”

 

                   Locuitorii satului Gostilele au muncit pe mosia acestui arendas executand munci manuale de intretinere si recoltarea cerealelor iar plata ce li se cuvenea era stransa de acest Hagiu Constantin Gheorghe si intrebuintata pentru constructia bisericii.

Biserica Sfantul  Ierarh Nicolae asa cum arata in anii ,80

                  Nu dintotdeauna biserica s-a aflat în acest loc unde este situată astăzi. Primul lăcas de cult, împreună cu cimitirul parohial s-au aflat în fosta vatră a satului, astăzi, inundată de apele Mostistei.

                   Prima atestare documentara a vechii biserici apare in revista B.O.R., Buletinul Oficial al Bisericii Ortodoxe Romane din anul 1934 unde s-a publicat lista preotilor hirotonisiti in timpul Mitropolitului Grigorie al IV-lea Dascalul: „in anul 1834 pe seama Bisericii din satul Gostilele cu hramul Sfantul Ierarh Nicolae a fost hirotonisit ca preot Dimitri Sin Popa”

                     Ca raspuns la ordinul 1090/1908 al Protoieriei Ilfov, preotul paroh Panait Nitulescu scrie:” in aceasta parohie sunt doua biserici. Cea dintai zidita in anul 1488, care a functionat pana in anul 1894 cand din cauza deteriorarii si a ruiniii, fiind inca si mica, neincapatoare pentru locuitorii parohiei a incetat de a se mai face serviciu fiind cu totul ruinata”

                   Asa cum spun si batranii satului, vechea biserica a existat inca de pe vremea  lui Stefan cel Mare si Sfant (1457-1504), si a lui Vlad Calugarul (1482-1495) asociat la domnie cu fii sai Vlad cel Tanar si Radu cel Mare.

 

     Biserica Sfantul  Ierarh Nicolae asa cum arata in anii '80

            Sfântul lacas are o lungime de 25m, o lătime de 12m, fiind în formă de cruce. Pe interior, absidele sunt în formă de semicerc, iar pe exterior, corespund cu o jumătate de octogon. Dispune de o temelie de piatră, zidăria din cărămidă, fiind învelită cu tablă zincată. Pe acoperis se află două turle semete, cu înăltimea de 11m. În interior, găsim un spatiu larg, fără stâlpi de sustinere; in naos exista abside semirotunde. 

 Biserica, asa cum arata in anul 2013

                  Din pictura initiala a bisericii executata in anul 1896 de pictorul G. Traian s-a pastrat doar pictura ctitorilor bisericii Constantin Gheorghe Hagiu si sotia sa Stana.

                        In anul 1933 biserica a fost pictata din nou , in stil realist, de pictorii Arnutiu Avachian si C. Grigorescu, pictura care se pastreza si azi dupa numeroase spalari si renovari.                

  Constantin Gheorghe Hagiu si sotia sa Stana.

                    La inceput biserica a avut clopotnita in turla din fata. Curand au fost date jos cele doua clopote care au produs grave avarii zidului bisericii. In anul 1906 se construieste o clopotnita din lemn, ridicata in partea stanga, langa biserica, care dureaza pana in anul 1960 cand este mutata la poarta. 
 

Clopotnita din lemn construita in anul 1960

                        In anul 2004 se construieste actuala clopotnita, din zidarie si beton, dotata cu un numar de trei clopote. 

Noua clopotnita construita in anul 2004

 

Monografia satului Gostilele, com. Fundulea, jud. Ilfov Partea a VII a

Pagina manuscris a monografiei

                   Pe langa obiceiurile variate ce se obisnuiesc la nunta, botez si inmormantari, mai sunt multe si felurite obiceiuri si datine la diferite sarbatori si in alte zile ale anului. Asa la Craciun sunt urmatoarele obiceiuri: fiecare satean se ingrijeste ca de aceste sarbatori sa aiba obisnuitul porc care indestuleaza casa sateanului. 

Porcul injunghiat si parlit in paie

In seara de ajun, copii umbla cu mos ajunul pe la gospodariile satenilor unde primesc covrigi si nuci. Ei obisnuiesc a ura in felul urmator:

“Foaie verde portocala,

Noi suntem copii de scoala,

Am venit si noi odata,

La un an cu sanatate,

Maica Domnului sa ne-ajute

La covrigi si la nuci multe

Buna dimineata la Mos Ajun”

                   De remarcat ca pe langa copiii de scoala, umbla cu mos ajunul si flacaii.

Sandu, fara varsta, nelipsitul colindator al satului

                   In ziua de ajun, femeile fac asa zisele “turte” din coca de faina stropite cu sirop de zahar, ce reprezinta fesele (scutecele) Domnului. Aceste se impart in vecini. Tot pana in Craciun se umbla cu “brezaia”. Mai multi flacai se intovarasesc; unul din ei se impodobeste cu panglici si basmale. Deasupra capului face din scandura un fel de cioc, ca de barza, care printr’un dispozitiv se poate deschide si inchide producand un clampanit ca de barza. Copii se tin sir dupa “brezaie”; iar aceasta din cand in cand se repede cu ciocul dupa ei. La “Brezaie” se da bani.

                   In zilele Craciunului copii umbla cu steaua. Tot acum o echipa de flacai umbla cu “irozii” (vicleimul) imbracati cu camasi lungi nationale, incinsi cu braie rosii, cu fesuri (chipiuri) din hartie colorata, reprezentand magii, pe Irod, un preot, ciobanii si un inger. Toti sunt inarmati cu sabii de lemn, afara de preot si inger.

In zilele de sarbatoare se schimba caruta cu plugul

                   Acestia merg din casa in casa, dand cate o mica scena din drama uciderii pruncilor de catre tiranul Irod. Primesc de la sateni bani.

                   In seara ajunului de Anul Nou flacaii si chiar oameni insurati, umbla cu plugusorul; copii cu “plugusorul mic” adica fara plug, numai cu clopote si bice, facute din canepa. Unul zice urarea obisnuita iar ceilalti suna din clopote. Spre ziua porneste “plugul mare”. Acum flacaii pleaca cu un plug adevarat, simuland tragerea unei brazde prin ograda caselor, in pocnete de bice si strigate de : manati mai, hai, hai.- In seara Anului Nou, echipe de 5-6 flacai umbla cu colindul pela ferestrele caselor, primind bani.

                   (Se va culege un colind, vechi auzit in sat)

Plugul mare

                   In noaptea de Sf. Vasile gospodarii pun 12 foi de ceapa, in care presara putina sare, lasandu-le pana o doua zi. Aceste foi, reprezantand cele 12 luni ale anului. Foile gasite umede, insemneaza lunile cele ploioase, favorabile plugariei; iar cele svantate lunile secetoase ale anului.

Domnul Vladimir Georgescu, unul din fii "parintelui batran"

9aprilie 1954

                   Tot acum, fete si flacai, se aduna intr’o casa si pun punti. Impletesc pe un fir de busuioc arnic rosu si beteala pe care il pastreza sub perina, cu gandul ca viseaza pe viitorul sot. Alteori aseaza sub mai multe vase cu gura in jos sare, pieptene, carbune, inel, foarfeca etc. O persoana schimba locul vaselor, in timp ce fetele ies afara. La inapoiere cauta sub unul din vase si dupa obiectul gasit dedesupt judeca felul de a fi si ocupatia viitorului sot; daca e carbune va fi brunet, daca e foafeca va fi croitor etc.

                   Ca sa afle timpul (data) maritisului, se duc in grajdul vitelor. Aci daca gaseste vaca dormind se apropie binisor de ea si atingand-o cu varful piciorului, zice: “hei la anul, hei la doi, etc. Si cand vaca se indura sa se scoale, atunci este anul maritatului fetelor. Se mai obisnuieste a se duce pe intuneric la gardul gradinii, fiecare fata alegandu-si un par de care leaga pe intuneric un fir deosebit la culoare. Pe lumina se cauta apoi la parul ales, daca parul este drept, alesul inimii este frumos, daca este stramb si noduros, asa va fi si sotul, cocosat si urat. Cateodata merg pe intuneric in tarla oilor si leaga de gatul unei oi un fir de ata.

                   Apoi, la lumina, dupa varsta oii, judeca pe a viitorului sot, daca va fi tanar sau batran.

                   In ziua de anul nou, dimineata, copii pana la varsta de 10-12 ani, umbla cu sorcova.

Flori, Alexandru si Iulica, gostileni de frunte

 

Monografia satului Gostilele, com. Fundulea, jud. Ilfov (Partea a VI a)

                   Dupa cum am vazut in alta parte a acestei monografii, casniciile satenilor din aceasta regiune sunt bogate in copii. Avorturi –spre binele nostru- nu se fac; nici de catre medici, nici de catre moasele empirice.

                   In mai toate familiile sunt cate 5-6-7 copii.

                   Noul nascut, in orice familie, fie ea cat de saraca, se bucura de mare cinste. Nasterile sunt asistate de moasa empirice sau in cazuri mai rare, de moase cu diploma. Este obiceiul ca dupa nastere sa I se faca lehuzei asa zisa “apa”. Aceasta o face preotul si este un fel de aghiazma, din care femeia nascuta gusta si se spala pe maini si pe fata pentru a se curati, inainte de mese. Cand copilul are trei zile, seara se aseaza pe o masa o paine, vin, 3 cepe, sare si bani. Peste noapte se lasa masa astfel amenajata pentruca peste noapte “ursitoarele” sa vina sa urseasca soarta copilului.

Fotografie facuta de pictorul A.Avakian in anul 1933,cu ocazia pictarii bisericii

 

 

 

 

Botezul oficial are loc in scurt timp. Nasul familiei cumpara ligeria copilului si poarta cheltuielile cu botezul. La botez se face o masa numindu-se “cumetrie”. Daca e baiat, la 3 ani, are loc, “luarea motului”. Pana atunci mamele nu tund parul copilului. Acum nasul da copilului un rand de haine si-i daruieste si o oaie, vitica sau carlan. Daca este fata, la 1 an i se rupe “turta”. Se fac niste turte din faina, se aseaza copilul (fata) pe o cofa cu apa, se rupe turta deasupra capului copilei, zicandu-se : “turta’n jos, fata’n sus”. Dinaintea fetitei i se aseaza pe o tava paine, sare, ac, ata, degetar, foarfeci, carte, pieptene etc. Daca fata pune intai mana pe un obiect oarecare, va indica pentru toata viata, preferintele pentru aceste obiecte. De exemplu daca pune mana pe ac, va fi vrednica, pe carte ii va place sa invete, etc.

                   Nasul, in viata unui satean se bucura de o marecinste, de la botez pana la cununie, finul ii pastreaza un mare respect. Ori unde il intalneste ii saruta mana si nu iese din cuvantul sau. Nasul intr’o familie, nu este schimbat si descendentii familiei pastreaza acelasi nas sau pe descendentii acestuia.

Preotul Ioan Georgescu impreuna cu familia

 

Pe cat sunt de vesele obiceiurile la botez si la cununii, pe atat sunt de triste si sinistre la inmormantari.

                   Bolnavul – in agonie – este pazit sa nu moara fara lumanare si neimpartasit. Daca se intampla totusi sa moara estfel, rudele pentru a nu avea remuscari se da sarindare la preot si in fiecare noapte de Pasti se duce la biserica cu un cocos alb si o lumanare lunga cat usa bisericii. In caz ca nu are aceasta lumanare, duce altele mai mici care puse cap la cap, sa aiba aceasta dimensiune.

                   Mortul este “scaldat “ intr’o albie cu apa si in care se pun fire de busuioc, apoi este imbracat si asezat in pat, cu capul spre apus, spre a privi spre rasarit. Tot timpul trebuie sa arda lumanari pe care le aduc rudele si cunoscutii.

                   Noaptea, mortul este pazit de catre oameni, sau femei, rude ale mortului. In prima noapte i se face “orarul” un fel de panza cusuta cu flori in forma de cruci cu care se va impanzi cand se va face inmormantarea. Pisicile sau vreun caine n’au voie sa intre in odaia mortului, ca acesta se face “strigoi”. Se mai prepara in casa, din faina “9 colaci si 9 marturii”; paine udata cu vin si se impart, cu vase de pamant, cand se face pomana mortului dupa ce se intorc de la inmormantare. Este obiceiul sa se lega mortului bani de deget si se pune si in cosciug pentru a avea cu ce plati cele 9 vami pe lumea cealalta. In cosciug se mai pune o foarfeca, un piepten, lucruri de toaleta.

                   Inmormantarea se face dupa ritualul obisnuit. Daca mortul a fost fata mare sau flacau i se face “brad” si cununii (din crengute de brad) pe care doua fete le duc pe o tava la biserica.

                   I se pune “colaceri” si lautari ca la nunta, inchipuind prin aceasta trecerea mortului si prin taina casatoriei. Bradul i se infige pe mormant. I se face mortului pomenile urmatoare: imediat dupa inmormantare se face “capul de tarana” cand se imparte colaci, vase si “pomenete” (9 batiste cu cate un ban legat intr’un colt). A doua zi se face “cap” (colaci si coliva slujite de post). Apoi timp de o saptamana se imparte mancare, tamaindu-se locul unde a fost asezat mortul in casa. 

Inmormantare in Gostilele

 

                   La o saptamana se face la biserica parastas pentru pomenirea mortului, iar acasa se face pomana la care este chemat preotul satului.

                   Acum se da de pomana haine- noi sau chiar purtate de cel decedat; un obicei destul de rau, in cazurile cand decesul a fost cauzat de vreo boala molipsitoare.

                   Se mai fac astfel de pomeni la 3, la 6, la 9 saptamani, la o jumatate de an si la un an.

                   In fiecare an la Sambata Mortilor se da de pomana mancare iar de fiecare mort al familiei se face cate un colac si se da de pomana. Preotul pomeneste in biserica numele celor morti pentru care i se da o lista cu numele lor. Lista se cheama “pomelnic”.- Dupa mort se poarta doliu. Barbatii (rude) nu se barbieresc 6 saptamani si poarta la mana o banderola neagra iar femeile se imbraca in negru si se abtin dela orice distractie (joc, hora). Un fapt regretabil, observat in acest sat este ca nu se pastreza pentru cei morti un cult deosebit. Dupa un timp, mormintele sunt umplute de buruieni si crucile lasate in paragina. Cei vii au uitat pe cei ce au trecut din aceasta viata.

                   Trebuie ca in fiecare an, scoala sa ia sarcina de a curata cimitirul de buruieni si maracini.

                   Nu s-a tinut o ordine in asezarea mormintelor facandu-se alei pentru trecerea dela un mormant la altul. Esti nevoit a calca peste morminte.

                   Abia acum s’a inceput o sistematizare.

Vasile Babus la 19 martie 1940

DOAMNA TUDORINA

Tudorina Alexandru (Dragomir)

                       Sa o cunoastem sau sa o recunoastem pe doamna Tudorina Alexandru, o gostileanca indragostita de meleagurile natale. Cu un talent nativ exceptional, plina de sensibilitate, descrie cu multa maiestrie satul si trairile domniei sale, atat in proza cat si poezie.

               Marturie stau aceste randuri alese la intamplare:

               “Casuta bunicului era afara din sat, la doi kilometri. Era asezata intr-o livada cu tot felul de pomi si vie. Un careu de nuci contura aceasta livada.

          Pe langa casa era drumul care mergea spre deal unde facea legatura cu toate ogoarele gospodarilor din sat.

           Peste acest drum, spre vale se-ntindeau locurile care ajungeau pana-n garla si inca o livada cu caisi care era imprejmuita cu gardut de salcami ghimpati.

            Drumul acesta de la casa lui tata mare se lasa spre “Valea Boerului”. Era imprejmuit de salcami ca un tunel de-o parte si de alta. Era cel mai frumos drum pe care l-am vazut vreodata, mai ales vara cand ardea soarele mai tare.

            Noi copiii ne duceam la garla in “Valea Boierului” unde era un vad bun de scaldat.

        Oamenii care-si puneau canepa la topit pareau ca niste mici plute in partea mai mlastinoasa a apei.

    Pe mijlocul garlei oamenii intindeau varsile, setcile, niste unelte de prin peste. Iar in partea cealalta a garlei se vedeau ogoarele verzi si cele cu grau galben gata de seceris. Zagazul era puntea de trecere intre aceste ogoare.”

O parte a familiei Dragomir

 

De ce anii se grabesc ?

De ce anii se grabesc?

De ce trec intr-una?

De ce frunzele palesc

Toamna totdeauna?

De ce se agita marea

De vant de furtuna?

De ce-i ninsa tampla mea

Tot mai mult de bruma?

De ce sunt atat de trist

Si frica m-a cuprins?

De ce lupt ca sa exist

Si nu ma dau invins?

De ce caut si mai sper

Ceva sa se mai schimbe?

De ce privesc noaptea pe cer

Si-mi par stelele umbre?

De ce brazii raman verzi

Si nestingheriti de gheata?

De ce ma trezesc in zori

Rugandu-ma sa raman in viata?

Familia Dragomir in anul 1933

Monografia satului Gostilele, com. Fundulea, jud. Ilfov (V)

                   Casatoriile. Fetele se casatoresc pela varsta de 17-20 ani. Varsta baiatului variaza intre 17-22 ani.

                   Cele mai multe casatorii se fac inainte de satisfacerea serviciului militar procedandu-se cam in felul urmator: daca unui baiat ii place o fata si voiesc a se lua in casatorie, tinerii aduc la cunostinta parintilor. Daca se intampla ca parintii fetei sa nu consimta la casatorie, atunci tanarul vorbeste cu fata si pazeste un moment de neatentie al parintilor, si dupa ce, intr’o legatura, leaga cateva rochii de schimb si fuge intr’o seara cu baiatul. In sat acest obicei se cheama “furt”. Se obisnuieste a se zice: “Cutare a furat fata lui X”. A doua zi dimineata dupa ce s-a intamplat “furtul”, are loc “rachiul”.

Fetele si flacaii domnului diriginte Gheorghe Rebencic, miresele si mirii de mai tarziu

 

                   Rudele baiatului trimit veste despre castitatea fetei parintilor acesteia. La “rachiu” iau parte mai mult femeile, care pleaca dela casa tanarului, purtand in mana o sticla cu rachiu vopsit cu rosu si o legatura, in care duc camasa fetei cu semnul castitatii. Dupa ce se plimba pe toate ulitele satului chiuind din rasputeri si jucand singure un joc caraghios, ajung la casa parintilor fetei. Acestia dupa mai multe refuzuri, primesc “rachiul”. Femeile intra in casa unde li se pune o gustare udata din belsug cu bautura. Se intampla ca parintii fetei sa nu primeasca “rachiul”, aceasta insemneaza  si ca nu le-a fost voia ca fata sa ia pe baiat. Motivul, de cele mai multe ori, consta in faptul ca tinerii au stare materiala deosebita; adica baiatul e mai sarac. 

Tanar gostilean pozand in februarie 1940 pentru "biroul populatiei" (Jean Dragomir)

 

                   Atunci lucrurile stau incurcate catva timp pana cand prin staruinta rudelor se face “impacarea”. La impacare care ar fi un fel de logodna se ia in discutie zestrea tinerilor. Zestrea baiatului consta din pamant, vite de munca, obiecte de plugarie; iar a fetei din pamant, mobila, asternuturi de pat, lingerie si obiecte casnice. Tot acum se aranjeaza si se fixeaza data nuntii propriu zise, care de multe ori are loc peste putin timp, dar se intampla cazuri cand nunta are loc dupa ce in casnicie s’a dat nastere chiar la copii.

                   Acestia sunt trecuti in registrele de stare civila pe numele mamei si recunoscuti prin casatorie in registrul de casatoriti, pe numele sotului. Felul acesta, desi pare cam curios, totusi isi are parte buna, prin faptul ca tinerii convietuind un timp inainte de a se lega prin actul casatoriei si-si cunosc reciproc firile si diferentele de temperamente si daca nu se plac se despart dela inceput evitand, prin aceasta, divortul legal care aduce multe neajunsuri in casatoriile mai ales cu copii.

Casa noua intr-o gospodarie gostileana in anul 1957

 

                   Daca parintii, atat ai fetei cat si ai baiatului se inteleg si consimt la casatoria tinerilor, atunci se iau cu “nunta” care se face in modul urmator: dupa ce parintii se inteleg din zestre se fixeaza data nuntii. Cand totul este gata, tatal miresei intreaba pe tatal baiatului cati invitati are la nunta pentru a sti cate stergare ii trebuie pentru “coltunari”caci asa ii numesc pe invitatii mirelui. Invitatii din partea miresei se numesc “pocanzei” carora de asemenea trebuie sa li se dea stergare de borangic. Nunul sau nasul pretinde sa i se dea camasi cusute de mireasa cu flori. Invitatiile la nunta se fac verbal, mergand pe la casele lor cu o plosca cu bautura. Nunta incepe de Sambata pe la orele 2 p.m. si tine si Luni pana pela orele 12. Sambata, dela ginere pleaca 2 “caltunari” si cativa flacai si fete cu un varfulet de brad, la casa miresei. Aci mireasa ii intampina la intrarea in casa, unde apucand bradul de varf, il duce in casa. Aci soacra pune o cofa de apa in mijlocul casei. Deasupra cofei se aseaza o paine in care se infige bradul spre a sta drept. Fetele gatesc bradul astfel: ii taie varful il infige intr’un mar, iar marul se infige cu partea cealalta in restul bradului_ dandu-ti impresia ca e crescut acolo. De brad se atarna o batista; iar fetele il gatesc cu fire de beteala si arnici rosu. Dupa ce bradul este gata, se face o hora in care bradul este jucat tinut fiind in mana de un flacau. Bradul este batut in stalpul casei. Dupa toate acestea are loc la casa miresei continuarea jocurilor si dansurilor pana seara, cand cei doi “caltunari” trimisi se intorc la casa ginerelui unde se face “rasul ginerelui”, operatie ce o indeplinesc doi flacai in timp ce lautarii ii canta cantece ce-i amintesc viata libera de flacau si felul de viata noua in care tanarul a intrat. Rudele, in special partea femeiasca, plang.Aci urmeaza de asemenea jocuri si dansuri pana aproape de miezul noptii.

Alta gospodarie gostileana la 15 septembrie 1969

 

                   Duminica dimineata, ginerele trimite 2 “caltunari” cu un “plocon” (gaina fripta, paine in tava, plosca cu vin) la mireasa. La casa miresei are loc in acest timp urmatoarele: mireasa cu fete si flacai – invitatii sai – merg sa aduca apa dela o fantana cat mai departe de casa. Mireasa petrece prin manerul unei cofe o batista, apucand de un capat; iar de celalalt capat apuca cu mana un flacau, ruda a miresei.

                   Astfel, sosind cu apa in casa, mireasa, ia cu gura din cofa de noua ori si o varsa intr’o strachina.

                   Cu ajutorul unui fir de busuioc, impodobit cu beteala mireasa va boteza cu aceasta apa din strachina pe nuntasi cand acestia vor veni sa o ia deacasa.

                   Pela 1-2 sosesc cu mult zgomot de carute si chiote vesele, nunul cu nuna, ginerele si “caltunarii” care merg in carute cu cai din cei mai buni care merg intr’o fuga nebuna. Inaintea convoiului merg calari pe cai buni 4 flacai”colaceri”. Cand acestia ajung la casa miresei, “colacerii” incep un fel de dialog cu tatal si cu mama miresei prefacandu-se ca intreaba de o caprioara ratacita ce-au urmarit-o s’o vaneze (se va anexa dialogul si urarea culeasa din gura acestora). Acum mireasa boteaza pe nuntasi cu apa din strachina. Nunii se dau jos din caruta si impreuna cu ginerele si mireasa intra in casa in ordinea urmatoare: Nunul inainte apuca pe ginere de mana care la randul lui tine pe mireasa de mana si in urma nuntasii.

                   Aci are loc o gustare. Caracteristic regiunei este “jucatul gainei”: o femeie vine la “nuni” cu o gaina fripta pe o tava jucand si chiuind printre mese. Gaina este impodobita caraghios cu craci de brad si hartii colorate. Capul gainei este asezat la locul lui cu ajutorul unui bat ascutit la ambele capete care se infige in gatul si corpul gainei. Dupa multe jocuri caraghioase si dupa multe tocmeli, gaina este data nunului, , care trebuie sa dea femeii aducatoare un bun bacsis. Din gaina trebuie sa guste toti cei dela masa. Dupa masa, se impart “caltunasilor” stergare de borangic, pe care acestia le atarna de gat. “Surorilor de ginere” li se da basmale, iar “colacerilor” fulare albe. – acum are loc in curtea miresei o hora: “hora miresei” sau “nuneasca”. Tinerii trebuie sa joace aceasta hora, intre “nun” si mireasa.

Nunta in Gostilele in 13 septembrie 1975

                   Bradul este desprins de la stalp si este luat de un flacau care se prinde in hora si joaca, cu el in mana, intre mireasa si ginere. Lautarii canta din gura adresandu-se catre “nuni” laudand framusetea tinerilor si cere bacsis.. Tot timpul cat se joaca”hora miresei” una din femeile ruda de-a miresei se tine la un par in spatele miresei si framanta pe jos paine; iar intr’o mana tine un pahar cu vin. ( Aceasta insemneaza ca tinerii sa aiba noroc de paine, adica bogatie). Dupa aceasta hora, tinerii si “nunii” intra din nou in casa unde are loc “deslegarea  tinerilor” Tinerii stau in genunchi pe-o perina, asezata in “mijlocul casei”, in timp ce un flacau rosteste din gura o poezie (“ovatia de nunta”). Se va culege si anexa aci. Aceasta “ovatie” influenteaza mult asupra miresei si rudelor acesteia, incat, de multe ori plang cu hohote, mai ales atunci cand se reciteaza cuvintele de “ramas bun”. – Acum nuntasii ies din nou afara, urcandu-se in carutele ce asteapta gata de plecare. Intr’una din carute se urca ginerele, mireasa si nunii. Aci, in caruta, nuna rupe deasupra capului miresei un covrig, pe care rupandu-l in bucati, il arunca in directia celor 4 puncte cardinale. Fetele si flacaii prind firimiturile si le mananca, pentruca sa aiba noroc de a se casatori curand. De asemenea, nuna arunca in cele 4 parti vinul dintr’un pahar. Acum totul este gata si nunta pleaca la biserica. La iesirea pe poarta se obisnuieste a se trage focuri de arma. In goana mare a cailor, carutele se opresc in fata bisericii, tinerii se dau jos, intra in biserica, unde preotul oficiaza taina casatoriei dupa ritualul obisnuit. 

Unii gostileni aveau arme de vanatoare (8 ianuarie 1951)

 

                   Dupa ce ies din biserica, merg la casa ginerelui de multe ori pe jos, daca casa e aproape. Lumanarile se duc, de obicei aprinse. Tinerii se opresc la use, in prag, cu mainile drepte in sus lipite de pragul de sus, iar mama ginerelui “soacra mare” ii leaga pe amandoi cu un stergar pe dupa gat si ii trage in casa.

                   Aci are loc o gustare a nunului si invitatilor sai, dupa care nunul este dus cu lautarii acasa.

                   Duminica seara are loc “masa mare” la care iau parte toti nuntasii. La sfarsitul mesei se face strangerea “darurilor”, care constau din bani in numerar sau obiecte casnice, ce mesenii le daruiesc tinerilor. De remarcat este ca darurile se strang de catre lautari, care trebuie sa spuna cu glas tare in fata mesenilor, probabil pentru a se starni o emulatie in darea cadourilor. Suma totala, de asemenea, este anuntata la sfarsit, de catre “nun” care multumeste mesenilor. Dupa masa, veselia si jocul tine pana aproape la ziua. Tinerii intra, sub mare control al rudelor ginerelui, in camera de culcare, iar a doua zi in timp ce prin sat se porneste vestea castitatii “rachiul”, in casa miresei are loc “legatul” sau “imbroboditul miresei”. In timp ce lautarii ii canta cantece ce-i amintesc viata de fata din trecut, nuna aseaza pe capul miresei ce plange o basma asezata intr’un chip caracteristic regiunii. De aci inainte, aceasta intrand in randul femeilor nu mai are voie sa umble fara basma. Umblatul fara basma e considerat ca o mare rusine la sateni. La o saptamana tinerii se duc “cu colac” adica duc un plocon parintilor miresei. – Viata apoi, decurge linistita, de cele mai multe ori. – Rar sunt cazurile de neintelegeri, de divort. –

"Masa mare" la o nunta in 10 iunie 1968

 

                   In casnicie femeia e considerata ca inferioara sotului. Ea trebuie sa mearga in stanga sau in urma sotului, trebuind sa-i poarte un fel de stima, mai mult un fel de frica. Nu poate face aproape nimic din propria initiativa; trebuind  ca totdeauna sa ceara consimtamantul sotului.

                   Cazurile de emancipare sunt putine la sateni. In sat exista inca vechiul proverb: “femeia nebatuta e ca moara neferecata” sau: “femeia si coasa, ca sa mearga bine, trebuiesc batute”.

Monografia satului Gostilele, com. Fundulea, jud. Ilfov (IV)

Familia Ilie Dragomir, relativ "ridicata", din Gostilele, in perioada interbelica (1938)

                   Starea sanitara.  Din cauza hranei neindestulatoare si a abuzului de alcool, la care contribuie si lipsa de higiena a locuintelor, in sat bantuie o multime de boli. In primul rand, vara, cea mai frecventa boala este paludismul. La raspandirea acestei boli contribuie mult apropierea satului de balta Mostistea, unde tantarul “anofel” isi are sediul. Vara nu e chip sa dormi in aer liber sau cu ferestrele deschise, din cauza roirilor de tantari ce zboara si patrund peste tot locul raspandind boala printre copii si chiar oameni in varsta. Cu toata chininizarea ce se face in sat de catre organele sanitare, totusi satenii sunt deseori scuturati de aceasta boala ce slabeste organismul si prepara teren pentru alte boli.

Recolta de pepeni in Gostilele (30 septembrie 1957)

 

                   Cazuri de sifilis nu se cunosc decat 4 (patru). (Aceasta, dupa rezultatul analizei sangelui la toti locuitorii din sat facuta in 1938).                           Tuberculoza isi are in sat victimile sale, intr-un numar de 7 (sapte) familii ai caror membrii sunt aproape curatati de grozava boala. Raspandirea acestei boli in sat provine din cauza lipsei de higiena si a faptului ca hainele celui bolnav de tuberculoza sunt date de pomana si purtate de altii.

                   E nevoie de desinsectie amanuntita in casele bolnavilor si toalele sa fie arse. Asistenta sanitara in sat se face de catre medicul de circumscriptie ajutat fiind de catre un agent sanitar si o moase. Cu toata munca acestora insa, avandu-se in vedere ca are in grija prea multe sate (5) d’lor nu pot controla la timp fiecare gospodarie si fiecare ins in parte.

Inmormantare in Gostilele (03 octombrie 1974)

 

                   Alta cauza, care nu ne face cinste deloc, este faptul ca satenii nu arata prea mare incredere in doctor si doctorii. N-a pierit inca obiceiul invechit de a alerga pela babe si vraci pentru descantece. In sat exista cateva din aceste babe cari insala bunacredinta a oamenilor prin descantece si vraji.

                   Acestea stiu sa descante de deochi, de branca, de buba rea si de orice numai bani sa iasa!

                   S-au vazut sateni care pentru descantece au alergat la distante de mai mult de 20-30 km si cheltuind multe parale, in loc sa se duca la doctor. Pentru medic nu gaseste bani sa-si plateasca vizita, dar pentru descantece sunt instare sa dea oricat.

                   Acestea sunt cazuri foarte dese ce se intampla chiar si la sateni ce-i crezi mai ridicati.

                   Ca medicamente prescrise de babe se innumara si unele “buruieni de leac”, cari sunt intr’o masura oarecare bune; dar sunt unele de care ramai inlemnit.

                   Se da unilor bolnavi sa inghita argint-viu (mercur), se pun ventuze cu sange unor bolnavi, ce din cauza anemiei – au ameteala si dureri de cap, se plamadeste radacini de hrean cu tuica si ceva miere pentru tuberculosi si cate alte lucruri nemaiauzite!

                    In acest sens e nevoie de multa propaganda facuta de catre medici si autoritatile locale.

                   Dar va mai curge multa apa la vale pana se vor desbara satenii de obiceiurile lor invechite.