Monografia satului Gostilele, com. Fundulea, jud. Ilfov (II)

Gostilenii intr-o procesiune religioasa (botezul cailor) in frunte cu preotul paroh Ioan Georgescu

                   II Cadrul biologic

                   Trecand peste capriciile naturii, de care cu greu te poti desparti, sa patrundem acum in sat, in acel mediu de viata si sa-l vedem la lucru.

                   In mai putin de un km², se adapostesc 1568 suflete, toti de origine etnica romani si de religie crestin-ortodoxa, care se adapostesc in cele 248 case, care formeaza satul Gostilele. Repartizarea locuitorilor satului dupa varsta ar fi urmatoarea:

Dela 0-7 ani		Dela 7-16 ani		Dela 16-21 ani		Dela 21-50 ani		Peste 50 ani		Total
B	F	B	F	B	F	B	F	B	F	B	F
196	205	95	107	56	62	361	423	28	35	736	832
401		202		118		784		63		1568

                 (Datele au fost luate dupa tabelele de recensamant facut in 1940)

Monografia in manuscris

                   Numarul nascutilor este in medie de 45-50 anual; iar al decedatilor 25-30 (Dupa registrele de nascuti si morti consultate la primaria Fundulea). Mortalitatea se observa mai mult la copii dela 0-2 ani. Casatorii se fac in medie 10-12 anual; divorturile sunt rare, la 1-2 ani daca exista un caz. In 1943-1944 erau in comuna 7 cazuri de concubinaj care au explicatia prin faptul ca vaduvele din razboiul 1916-1918 nu se recasatoresc – traind in concubinaj, de frica sa nu piarda pensia ce o primesc dela stat, ca vaduve de razboi.

                   Locuintele sunt asezate de o parte si de alta a soselei judetene ce strabate satul dela sud-nord.

                   Perpendicular pe aceasta sosea sunt 8 drumuri sau linii cum se zice in sat, pe care de asemenea sunt asezate gospodariile de o parte si de alta.

                   Casele se aseaza mai mult cu fata la M.Z.; dar mai sunt cateva cu fata la R sau Apus. Niciuna nu e asezata cu fata la M.N.

                   Cum se construiesc casele? In majoritatea cazurilor, casele se construiesc din pari de salcam batuti in pamant, peste care se bat sipci de brad sau se ingradesc cu nuiele si se “bulgaresc” cu pamant luat din marginea garlei.       

                   De remarcat ca “bulgaritul casei” se termina intr’o singura zi printr’o claca facuta de sateni, dovedind prin aceasta spiritul de solidaritate ce exista intre sateni. Grinzile, cosorabile, capriorii, lastareala sunt de brad. Acoperisul, in vechime, se facea cu stuf (trestie) luat din balta satului. Acum majoritatea caselor se invelesc cu tabla galvanizata sau cu tigla. In ultimul timp sau construit doua case din pamant batut si amestecat cu paie. Modelul a fost adus aci de un basarabean care a fost venit in sat ca servitor si s’a casatorit aci. – De zid, nu exista decat scoala, biserica si casa unui carciumar.

Harta judetului Ilfov - 1920

 

                   In ceiace priveste interiorul, mai toate casele au in fata cate 2 camere si o tinda; iar in spate un “aplecat” compus tot din doua camarute mai mici si o sala. Intr’una din incaperile din fata locuieste familia care nu ocupa decat o singura camera, oricat de numeroasa ar fi.

                   Ba iarna mai baga si oile fatate cu miei, sub pat aseaza gastele sau clostile la clocit, incat intrand intr’o astfel de casa, dela prag esti izbit de un miros greu.

                   In cealalta camera din fata, gospodina tine curat pentru musafiri.  Tot aici sunt randuite, plapomile, pernele, scoartele si rufaria pe un cap al patului; iar peretii sunt imbracati cu scoarte de lana pe deasupra carora, in cuie batute in pereti, stau asezate stergare tesute din borangic. Aci se tine zestrea fetelor mari.

                   Tinda serveste de bucatarie. Aci se afla asa zisa “vatra”, deasupra careia este cosul pe unde iese fum.

                   Tot de aci se incalzesc camerele din fata prin sobele “oarbe”. Incalzitul se face cu paie si coceni de porumb. Soba serveste in timpul iernii si de cuptor de copt painea. ( Vara au cuptoare afara, facute din caramida si lipite cu pamant galben ). Din tinda se poate comunica cu incaperile din spate printr’o use. In camerele din spate se tin lazile cu malai, cu faina,  butoaie si alte lucruri. Un lucru destul de rau si lipsit de igiena, se observa la unii sateni, locuiesc chiar intr’una din aceste mici incaperi ce n’au nici o fereastra spre soare, fiind orientate spre M.N.; in timp ce camerele din fata stau goale.   

                   Aceasta, cred ca e una din cauzele ca in timpul iernii, cu toate ca satenii se hranesc mai bine si nu fac munci istovitoare ca vara, totusi sunt mai galbeni, mai palizi la fata ca vara, cand isi petrec zilele lungi si o parte din noapte pe camp in aer curat.

                   E nevoie insa de multa propaganda pentru a convinge pe satean de a nu mai convietui cu promiscuitatea in care traieste.-Un alt neajuns este ca mai toate camerele sunt lipite pe jos cu pamant galben in loc de dusumea de scandura. Acest lucru nu’l fac din saracie – ca se observa acest lucru la sateni cu stare materiala buna – ci o fac mai mult din prostie. Mai trebuie inca mult pana se va scoate sateanului nostru din cap aceste mentalitati si obiceiuri invechite si a’l face sa inteleaga rostul igienei. In curte – batatura cum se zice aici – se afla mai in toate gospodariile: un cosar, grajd pentru vite, una “saia” pentru oi, o magazie pentru grau si un porumbar. – Grajdul – cosarul facut din pamant de multe ori este asezat in acelas corp cu casa si nu indeplineste conditiile cerute. Nu au podet pentru ca vitele sa nu faca noroi si nu au santuri de scurgere. Ferestrele de aerisire nu exista; cel mult daca se face o gaura in perete. Balegarul nu se curata cu saptamanile. Un satean motiva acest lucru ca il lasa in grajd ca sa mai tina de cald vitelor.

Vasile Babus in Bucurestii anilor patruzeci.

 

                   Sunt in sat cateva exceptii, catva sateni care au inteles rostul ingrijirii vitelor. Majoritatea scot vitele slabe din iarna, cu toate ca li se dau sfaturi in acest sens. Hrana vitelor consta in fan, coceni si paie de grau.

                   Sfecla de nutret nu cultiva. Cailor li se da ca graunte uruiala facuta din porumb, ovaz, orz. Vacile de lapte si oile sunt hranite mai mult cu coceni, deaceia vacile dau lapte putin si oile pierd lana pana primavara.

                   De asemenea cotetul (cocina) porcilor consta dintr’o groapa in pamant, daca cumva nu se tin legati la paie.

                   Pasarile de multe ori dorm prin pomi, chiar in timpul iernii, incepand oatul abia prin martie. Daca au cotete, acelea se fac in pamant (bordeie) fara lumina si aer. (Bolile pasarilor bantuie de regula in regiune).

                   La raspandirea bolilor printre animale si pasari contribuie mult faptul ca satenii nu-si ingroapa aproape niciodata animalele si pasarile moarte din cauza bolilor molipsitoare ci le arunca pe maidane. Am vazut la un locuitor gaini moarte de holera pasarilor care in loc sa le ingroape, le atarnase de crengile unui visin. Intrebandu-l de ce le-a atarnat, mi-a raspuns ca asa este obiceiul in sat, ca sa se sperie “boala” si sa se indeparteze de casa lui.

                   Dupa ce am vazut gospodaria sateanului, unde am vazut ca trebuie multa staruinta pentru a’l face sa inteleaga ca altfel trebuie sa-si aranjeze gospodaria si felul de viata, trecem acum la felul de a se imbraca satenii din satul Gostilele. Oamenii batrini din sat se imbraca dupa obiceiul sarbesc (bulgaresc mai bine zis). Acestia au pantaloni largi cu multe incretituri pela inchieturi si pela buzunare.. Mai au si niste tunici stramte cu guler drept, garnisite cu sireturi de alta culoare, asezate in desemne mestesugite. In picioare pun opinci incretite de jur imprejur si legate cu curele de picior.

                   Portul acesta - imprumutat de la streinii cu care poporul nostru roman a avut dese contacturi – este pe cale de a dispare odata cu vremurile de astazi. Acum satenii fac pantalonii din lana in lana sau lana cu bumbac, cu o croiala dreapta obisnuita portului de pe la orase. Hainele de asemenea croite pe talie, deschise la gat, cu gulerul rasfrant. Tinerii se imbraca cu haine de stofa cumparata dela oras  si croite dupa “jurnal” de catre croitorii ce-au invatat meseria in Bucuresti. Fiind la o distanta mica de Bucuresti, luxul a influentat mult asupra portului gostilenilor. Tinerii ies la lume imbracati luxos, cu cravata la gat – pe care de multe ori nu stiu s’o innoade cum trebuie -.Vara poarta pe cap palarii de paie ca orasenii.

Vasile Babus in gradina casei  din Gostilele.

 

                   Luxul si imitatia de multe ori provoaca mult desgust pentru o persoana cunoscatoare, prin faptul ca pe langa ca imprumutul portului s’a facut de pe cel al mahalagiilor din oras; doar spiritul inventiv al sateanului de care totdeauna este stapanit, a tinut sa faca unele modificari in port care n’au nimic de-a face cu estetica.Fetele se imbraca sarbatoarea cu rochii scurte, croite si cusute pe la oras, de cele mai multe ori din matase artificiala - cu culori vii – care nu tin mai nimic. Au haine de stofa inferioara dar nu le lipsesc blanurile dela gat. In picioare poarta pantofi cu tocul inalt si ciorapi de matase artificiala. Poarta la maini bratari de celuloid. Pe cap, multe au inceput sa poarte palarii. Altele isi impodobesc parul cu fel de fel de panglici asezate pe frunte in mod caraghios. Portul national romanesc, nu l-am vazut decat la cateva fetite mici de scoala.

                   Femeile maritate nu se mai tin de lux si gateli. Ele se imbraca simplu: cu un capod de stamba cumparata, pe cap purtand o basma. Iarna au rochii tesute din lana, cojoace fara maneci, pe cap broboade.-

                   Femeile batrane au un fel de haine imblanite cu piele de oaie, cu guler si margini de piele de vulpe, numindu-le “scurteici”. In picioare poarta un fel de pantofi de forma papucilor de baie, numindu-i chiar “papuci”. Pentru iernile cele aspre satenii au “sube” lungi de “aba” de lana imblanite cu piei de oaie.    

Vasile Babus strajer.

 *Mentionam ca s-a incercat pastrarea ortografiei originale a textului.

Paste fericit si Hristos a inviat !

Monografia satului Gostilele, com. Fundulea, jud. Ilfov (I)

Vechea scoala asa cum arata astazi

Vasile Babus la o reuniune a dascalilor

Biserica de azi

Scoala asa cum arata acum mai bine de 60 de ani

Dascalii scolii din Gostilele

Alta generatie

Vasile Babus in mediul familial

Acesti copii sunt azi parinti, bunici si strabunici.

Asa arata biserica din sat

                                                                25 VII 1942

                                                     Vasile Babus, inv. Gr.II

                            Scoala primara mixta din sat Gostilele, Com. Fundulea, Ilfov

                   A incerca sa dai imaginea vie a unui sat, trebuie sa recunosti ca nu e o intreprindere lesnicioasa. Satul e un tot atat de variat in elementele ce-l compun, prezentand atatea fete si aspecte care se topesc intr’un intreg dintre cele mai bine inchegate, incat dela inceput te simti dezarmat in fata unei asemenea incercari.

                   Dandu-mi seama ce inseamna o incercare de felul acesta si de cata inarmare teoretica si informativa este nevoie, ma stapaneste gandul ca rezultatul nu poate fi decat partial. Caci spre a patrunde toate adancurile satului trebuie sa te topesti in mediul lui de viata timp mai indelungat, pastrand atent ochiul si urechea la cele ce se petrec in jur.

                   I.(Cadrul Cosmologic)

                   Luind din Bucuresti, trenul de Constanta, dupa o ora de mers, te apropii de gara Fundulea. Debarcand aici, daca vrei sa mergi spre satul Gostilele, la o departare 10 ½ km, trebuie sa apuci pe soseaua din fata garii, sosea ce merge spre Oltenita. Dupa 2 km de mers spre M.N. dai in soseaua Bucuresti-Calarasi. In imediata apropiere de o parte si de alta a soselei este asezata frumoasa si bogata comuna Fundulea. Strabatand aceasta fruntasa comuna- mergand tot spre M.N.-R intalnesti dupa vreo 4 km satul Crangul, asezare mai veche decat Fundulea, format mai mult din familii de tigani ce-si au obarsia aci, din tigani ce au fost desrobiti de pe mosia boereasca a lui Alexandru Ghica, domnul Munteniei (                ). Aci, in acest sat se afla si un palat vechi al fostului domnitor pe care localnicii il stiu de :”Ghica Cacila-mare” cladirea este de zid lucrata foarte bine cum dealtfel se lucra in vechime. Grinzile si capriorii sunt prinse in cuie de lemn si acoperisul din olane. Tot aici este si o biserica veche- ctitorie tot a acelui domn. Tot palatul este inchis cu ziduri groase de caramida si in interior se vad urmele unui frumos parc. Astazi, mosia schimband mai multi proprietari, palatul si curtea sunt pe cale de a se ruina. Din acest sat, parasind soseaua Bucuresti-Calarasi si apucand spre miaza-noapte, dupa o distanta de 4,5 km intri in satul Gostilele, sat a carui vechime se pierde in negurile vremurilor trecute. Asezat la poarta Baraganului la incrucisarea drumurilor ce lega odinioara bogatul judet Ialomita cu Bucuresti. Pe aci, pe drumurile de pamant se scurgeau bogatiile Baraganului in capitala tarii si in porturile Oltenita si Calarasi.

                   Ca urme a acestor vechi drumuri n’au ramas astazi decat caramizele aruncate si gropile unor vechi pivnite ale “hanurilor”unde poposeau altadata drumetii cu carele lor incarcate cu bogatiile Baraganului si cu marfurile din orasele aratate.

                   Acum, cand s’au construit soseaua Bucuresti Calarasi, din care se desface soseaua judeteana Crangu-Mariuta-Dragoiesti-Urziceni, vechile drumuri de pamant au fost parasite iar hanurile ramanad fara drumeti s,au daramat. Satul, in contrast cu cele mai multe sate de campie, este asezat pe un loc putin mai ridicat, la confluenta a doua vai adanci: Valea Catanei si Valea Mostistei. Turlele bisericii si zidurile albe ale scoalei se vad dela fereastra trenului, intre gara Branesti si Fundulea dela o distanta de mai bine de 15-18 km.

                   Asezat pe malul drept al unei vai adanci, pe unde curge incet, din balta in balta, apele limpezi ale Mostistei, pe unde geologii spun ca odata era vechea albie a raului Ialomita, care dupa ridicarea sesului Baraganului si inclinarea sa spre Nord-Est, si-a schimbat cursul, parasind vechea albie, indreptandu-se spre Est.

                   In locul ei ar fi ramas astazi acest sir de balti ce tine pana langa Dunare, care poarta numele “Mostistea”.

                   Dealtfet aceasta schimbare se abserva si la celelalte rauri (Buzaul, R. Sarat). In locul raului Buzau pe vechea albie este alt sir de balti: Calmatuiul.

                   Asa se axplica adancimea vaii Mostistei si multimea de asezari (sate si comune) ce stau insirate dealungul ei, ca margelele pe ata. In partea de M.Z. si Apus a satului se afla la mai aproape de 500m o mare padure ce poarta numele de padurea “Calugareasca”

                   Probabil isi are numele dela cuvantul “calugar” fiind in vechime proprietatea calugarilor dela Manastirea “Pasarea”- Astazi proprietatea satului, prin legea lui Alex. I. Cuza: “Secularizarea averilor manastiresti”.

                   In partea de miazazi padurea a fost defrisata pentru a se mari terenurile de aratura si au ramas doar cativa tufani izolati, ca marturie ca aci se intindea odata o frumoasa padure. Defrisarea s’a facut prin 1900-1905, ramanand totusi o intindere de 800 ha padure in partea de Apus a satului. - Fiind asezat intre o balta ce-l inconjoara pe doua parti Nord-Est si intre padure la Vest, satul are o asezare frumoasa si pitoreasca, fata de alte sate din campia tarii, ce parca-s croite dupa acelas tipar.- Dincolo de albastrul baltii Mostistea, de verdele stufului ce inconjoara marginile baltii, cat vezi cu ochii se insira in forme geometrice ogoarele satenilor.

                   Mai ales vara, cand graul da in copt, ai in fata un tablou de toata frumusetea, ce, cred, nici penelul celui mai bun pictor nu-l poate reda. Galbenul auriu al graului in parga, contrasteaza cu verdele inchis al holdelor de porumb; tot campul apare panoramic ca intr’un frumos tablou in care culorile sunt maiestrit imbinate. Satul Gostilele cuprinde intre hotarele lui o suprafata de cca. 1800 ha. teren arabil, 800 ha padure, 125 ha islaz, 10 ha vii (hibrizi), 5 ha. gradini zarzavat.

                   Pamantul este foarte bogat in materii si produce din belsug hrana necesara populatiei satului, restul prisosind, se vinde. Grosimea stratului de pamant negru (humus) e de 2-3 m, provenit din putrezirea plantelor si animalelor, ce odinioara cresteau peste masura in aceste locuri bogate. Sub acest binefacator strat de pamant se afla un strat de pamant argilos (galben) gros de 12-15 m. O binefacere pentru locuitorii din aceasta regiune, carora lipsindu-le materialele de constructia caselor, il intrebuinteaza la lipitul peretilor si la facerea caramizilor (chirpicilor). Are insusirea ca odata inmuiat in apa, daca se usuca se intareste ca piatra.

                   In acest pamant galben (argilos) se vad urmele (fosilele unor melci si scoici, dovedind prin aceasta ca aceste campii cu un nivel de … a fost fund de mare.

                   Acesta se explica si prin faptul ca straturile de pamant sunt asezate orizontal si paralele. Dupa stratul de argila urmeaza un strat de pamant nisipos, nisip marunt, dupa care urmeaza un fel de pamant calcaros (varos) tara ca piatra, format probabil din scheletele unor animale marine (corali).

                   Apa se gaseste la o adancime de 20-25 m -in sat- si care (este) ceva mai ridicat- si aproape la suprafata 1-2 m pe Valea Mostistei. Oriunde vei incerca sa sapi un put vei intalni dupa stratul de nisip- apa din belsug - ceiace dovedeste ca datorita asezarii orizontale a straturilor – apa se gaseste la acelasi nivel peste tot locul. Valea Mostistei, prezentand o mare scobitura, te scuteste de a sapa traturile de pamant –aceasta a facut-o natura- e destul sa sapi un rand de casmale si dai de apa. De multe ori ea musteste din pamant singura, formand izvoare.

                   Apa este destul de buna, continand saruri minerale si calcar spre deosebire de apa bauta de mine la Sarulesti (15 km.) unde continand prea multe saruri (de aici si numele de Sarulesti) nu se poate bea cu placere. In sat sunt peste 50 puturi.

                   Constructia lor se face de catre specialisti (putari) si costa mult; dar se obisnuieste ca mai multi locuitori de pe aceiasi strada sa contribuie la cheltuiala si se face si colecta la ceilalti localnici din sat si din satele vecine, care dau cu draga inima (considerand aceasta ca o mare binefacere si pomana pe lumea cealalta cu apa).

                   Dupa ce se sapa pana la izvor, se baga tuburi de ciment – cumparate dela Bucuresti. Deasupra se aseaza un tub mai larg si cu o margine mai lata. La scosul apei se servesc de o roata cu fus cilindric peste care se petrece un lant cu doua galeti de lemn. Pe Valea Mostistei, unde apa se gaseste mai la suprafata sunt puturi cu cumpana.

                   Debitul de apa fiind destul de mare, niciodata puturile nu seaca, nici chiar pe secetele cele mai mari.

                   Ploile cad mai mult toamna si primavara cand pamantul inmagazineaza o mare cantitate de apa pentru timpul verii cand ploile sunt cam rare. Primavara ploua pana prin luna Mai. Acum peste tot vezi o vegetatie bogata. Izlazul si padurea se umplu de flori si ierburi, ca apoi prin lunile Iulie si August – cand ploile sunt rare si caldurile ca cele dela tropice – sa inceteze orice vegetatie. Islazul se usuca, vitele alearga mult dupa un fir de iarba uscata. Porumburile arate in locuri nedesfundate si neprasite des – pentru a tine apa in pamant intrerupand capilaritatea – tanjesc si din cauza secetei, locuitorii pun porumbul ori mai timpuriu ca sa lege in Iunie sau mai tarziu ca sa lege la sfarsitul lui August cand incep ploile si cand se maresc noptile care mai tin racoare si cade roua. Sunt veri cand nu stiu daca cade o ploaie sau doua in 2 luni. Atunci praful pe drumuri se ridica pana la glesna.

                   Satul, mai ales seara cand vitele se intorc de la pasune; iar omul se intoarce dupa o zi de munca istovitoare in arsita soarelui, satul pare invaluit intr’un nour. Este praful scornit de vite si carute, care staruie pana la un ceas, doua din noapte, cand totul se linisteste. Este timpul treierisului graului.

                   Pamantul se usuca pana la 1 m. Te miri cum plantele nu pier. Noroc ca seceta nu tine mult. Incep ploile de toamna. Omul se bucura ca poate face araturile pentru insamantarea graului si facerea ogoarelor.

                   Iarna, deasemenea  este foarte aspra. Poate ca n’ar fi daca n’ar exista vantul acela biciuitor – “Crivatul” ce bate aproape in continuu toata iarna. Crivatul, pornit din stepele rusesti nu gaseste nici un obstacol pana aci si rar s’a vazut iarna cu zapada care sa nu fie ingramadita in troiene mari cat casa, care de multe ori impiedica circulatia intre sate si opreste in loc chiar trenul Bucuresti-Constanta. Pe un astfel de viscol (ninsoare cu vant) n’ai curajul a te avanta afara din sat; dovada este “Tufanul lui Chirita”, un stejar voinic pe soseaua Crangu-Gostilele, unde un biet locuitor, avantandu-se pe un astfel de viscol si vrand sa stea putin la adapostul acestui stejar, a inghetat langa tulpina lui.

                   Ierni blande sunt rari in aceasta regiune. Trecerea de la iarna la primavara se face brusc. In cateva saptamani cand dogoreste soarele, nu mai vezi urma de zapada, mugurii incep sa creasca si in scurt timp totul inverzeste. Primaverile sunt cele mai frumoase aci. In curand incep muncile agricole. Nu mai vezi un om in sat. Campul se umple de sgomot. Incepe semanatul ovazului, orzului de primavara, mazarea, fasolea, porumbul, meiul si in ultimul timp se seamana foarte multa floarea soarelui si sfecla de zahar. La munca sateanul este ajutat de toti ai casei; atat copii de la varsta de 12 ani in sus, cat si femeile. Animalele de munca, boi si mai mult caii, iau parte activa, sub indemnul omului, pentru a putea folosi tot ce natura darnica a daruit omului din belsug. Pentru indestularea casei sateanului cu hrana si imbracaminte multi au pe langa gospodarie cate o vaca de lapte, 10-15 oi pentru lana, un porc pe care-l taie de Craciun, apoi gaini, rate, gaste, curci.

                   Curtea si gospodaria omului vrednic este plina si bogata; iar a celui indaratnic “este plina de batatura” cum se obisnuieste a se zice aci. La acesta vezi 3-4 caini si nici un porc! In padure si in camp sunt tot felul de animale salbatice: vulpi, iepuri, viezuri, dihori. Lupii nu s’au aciuat prin aceste imprejurimi, cu toate ca ar avea unde sa se adaposteasca, padurea fiind mare si cu maracinisuri dese prin care abia poti strabate.- Tot ca vanat, in aceasta regiune sunt fazanii, prepelitele, potarnichile, porumbeii salbatici, turturelele.- Pe balta Mostistei vin primavara carduri mari de rate salbatice, gaste lisite si tot felul de pasari streine de regiune care in trecerea lor spre Delta si baltile din Rusia poposesc o zi doua si pe la noi cum ar fi: pescarii batlanii, starcii, lopatarii etc. Nici dropiile fricoase nu lipsesc din aceasta regiune; mai ales primavara cand campul este gol le vezi din departare si rareori reusesti sa te apropii cu caruta de ele pana la o bataie de pusca. Alte pasari mai sunt, in mare numar ciorile negre si vinete, care aduc mari pagube plugarilor. De cate ori nu ii fac de seamana porumbul a doua oara din pricina lor si-l pazesc pana ce rasare. Dela un timp se lupta mult pentru distrugerea acestor pasari daunatoare agriculturii; dar pana acum numarul lor este inca destul de mare. Pasari rapitoare specifice regiunii sunt uliul mic, eretele – care e moartea porumbeilor si cucuveaua singuratica. Pasari care sunt folositoare prin distrugerea omizilor si insectelor vatamatoare sunt: vrabia, randunica, cucul, ciocarlanul, ghionoaia, graurul, etc.  Nu lipseste nici barza cea lacoma pe care de cand se lumineaza de ziua, o vezi prin smarcurile miristei, stand intr’un picior si ochind vanatul ei favorit: broaste, serpi, etc.

                   Insecte specifice regiunii sunt: tantarul care transmite microbul frigurilor de balta. Seara, in timpul verii nu e chip sa stai afara fara sa te afumi cu fum de balegar, ca sa scapi de roiurile de tantari ce-ti dau tarcoale pe deasupra capului. – In toti anii – din pricina acestor insecte, medicul si agentul sanitar lupta cu greu contra paludismului chininizand aproape toata populatia din sat. – fluturii sunt in numar mare in acest sat si se duce o lupta grozava contra lor si a larvelor lor (omizile) care de multe ori lasa si putinii pomi fructiferi (meri, peri, pruni, zarzari, caisi) fara frunze ca in mijlocul iernii.

                   O alta insecta suparatoare si in numar neobisnuit de mare, este musca, cea cu care gospodinele se lupta toata vara sa le dea afara de prin casele lor. Primavara si vara cand tot campul este numai floare, sau cand a inflorit salcamul cel mirositor, sboara din floare si iti incanta auzul cu zumzetul lor, harnicile albine.

                   Dupa cum vazuram ca fauna este foarte variata si bogata, in acest sat, tot asa si flora, datorita climei temperate, este destul de bogata. – Dela plantele cultivate de om pentru hrana sa si a animalelor, pana la plantele ce cresc singure pe marginea lanurilor de grau sau din padure, gasesti aci plante foarte felurite. Cand da spicul graului, vezi macii cei rosii ce salta capetele printre firele de grau, vezi albastritele cele frumoase. Pe marginea drumurilor, creste musetelul, troscotul, nalba, coada soricelului, traista ciobanului etc.

                   Prin padure creste sunatoarea, lumanarica; iar primavara cum se peteceste putin zapada, vezi brandusile, dediteii, brebucii, viorele si tot timpul verii o multime de plante cresc si infloresc, dand poenilor padurii un aspect de covor de toata frumusetea.

                   Arbori mai obisnuiti in aceasta regiune avem: salcamul care creste foarte repede aci, fiind si de mare folos pentru constructia caselor, grajdurilor si gardurilor. Fiind o regiune agricola, pomi fructiferi avem putini si nu de soi. Printre acesti cei mai raspanditi sunt caisii, zarzarii, corcodusii, visinii, apoi vin perii, merii, mai putin prunii, gutuii, ciresii.-

                   In padurea de langa sat, creste un fel de stejar pitic (tufa) ce n’ajunge la o inaltime mai mare de 10-15 m, cu coaja foarte crestata.

                   Apoi, inca un fel de stejar, cerul cu lemn bun de foc si cu coaja mai neteda. Artarul cu lemnul alb, parul salbatec (paduret) sangerul, lemnul cainesc, paducelul incarcat toamna cu fructe mici de culoare rosie si porumbarul.-

                   Aruncand o privire asupra satului si intregului camp, putem asemana acest sat cu un stup de albine lucratoare care pleaca vara cu noaptea in cap la munca  si se intorc seara cu rodul muncii la stup.

Gostilele, straveche vatra romaneasca

"Domnul", Vasile Babus

"Preotul batran", preotul paroh Ioan Georgescu

              Acum mai bine de 20 de ani am auzit pentru prima oara de Gostilele, un sat uitat de Dumnezeu. Incremenit in vreme, parca nu-i venea a crede ca a scapat de mana comunista ce trebuia sa-l rada de pe suprafata pamantului. Sa dispara dupa aproape 400 de ani de atestare documentara (1613 - Catalogul documentelor Tarii Romanesti, Mitropolia Tarii Romanesti, XVI/80).

              Acum mai bine de 20 de ani am auzit pentru prima oara de “Domnul”. Era vorba de Vasile Babus, invatatorul prin mana caruia au trecut multe generatii de gostileni pe care i-a invatat sa scrie, sa citeasca, sa munceasca, sa traiasca.

              Acum mai bine de 20 de ani am vazut pentru prima oara ruinele unui cimitir invadat de ape si balarii, cruci de piatra scrise in chilirica veche ce aminteau de bunii si strabunii satenilor dar peste care treceau vitele ce mergeau la pascut.

              Acum mai bine de 20 de ani l-am cunoscut pe “preotul batran”. Un alt mare om al acestor meleaguri. Este vorba de preotul Ioan Georgescu.

              Toate acestea si multe altele m-au determinat sa incep acest blog pentru toti aceia ce au in suflet Gostilele, pentru minunatii oameni ce au fost de-a lungul anilor fruntea satului. Invit pe aceasta cale pe toti cei ce simt ceva pentru Gostilele sa ni se alature, dupa posibilitati si cu sufletul deschis.

              Dar hotaratoare a fost intamplarea ca am constatat cu stupefactie ca la scoala din sat nimeni nu stie cine a fost Vasile Babus. De asemenea putini tineri au auzit de “preotul batran” si nu stiu nimic de Panait Nitulescu sau Grigore Duhovnicul.

Harta Google

               Si vom incepe cu monografia satului scrisa de "DOMNUL" Vasile Babus in anul 1942. O lucrare minunata care dezvaluie dragostea acestuia pentru meleagurile gostilene.