 |
| Gostilenii intr-o procesiune religioasa (botezul cailor) in frunte cu preotul paroh Ioan Georgescu |
II Cadrul biologic
Trecand peste capriciile naturii, de care cu greu te poti desparti, sa patrundem acum in sat, in acel mediu de viata si sa-l vedem la lucru.
In mai putin de un km2, se adapostesc 1568 suflete, toti de origine etnica romani si de religie crestin-ortodoxa, care se adapostesc in cele 248 case, care formeaza satul Gostilele. Repartizarea locuitorilor satului dupa varsta ar fi urmatoarea:
Dela 0-7 ani | Dela 7-16 ani | Dela 16-21 ani | Dela 21-50 ani | Peste 50 ani | Total | ||||||
B | F | B | F | B | F | B | F | B | F | B | F |
196 | 205 | 95 | 107 | 56 | 62 | 361 | 423 | 28 | 35 | 736 | 832 |
401 | 202 | 118 | 784 | 63 | 1568 | ||||||
(Datele au fost luate dupa tabelele de recensamant facut in 1940)
 |
| Monografia in manuscris |
Numarul nascutilor este in medie de 45-50 anual; iar al decedatilor 25-30 (Dupa registrele de nascuti si morti consultate la primaria Fundulea). Mortalitatea se observa mai mult la copii dela 0-2 ani. Casatorii se fac in medie 10-12 anual; divorturile sunt rare, la 1-2 ani daca exista un caz. In 1943-1944 erau in comuna 7 cazuri de concubinaj care au explicatia prin faptul ca vaduvele din razboiul 1916-1918 nu se recasatoresc – traind in concubinaj, de frica sa nu piarda pensia ce o primesc dela stat, ca vaduve de razboi.
Locuintele sunt asezate de o parte si de alta a soselei judetene ce strabate satul dela sud-nord.
Perpendicular pe aceasta sosea sunt 8 drumuri sau linii cum se zice in sat, pe care de asemenea sunt asezate gospodariile de o parte si de alta.
Casele se aseaza mai mult cu fata la M.Z.; dar mai sunt cateva cu fata la R sau Apus. Niciuna nu e asezata cu fata la M.N.
Cum se construiesc casele? In majoritatea cazurilor, casele se construiesc din pari de salcam batuti in pamant, peste care se bat sipci de brad sau se ingradesc cu nuiele si se “bulgaresc” cu pamant luat din marginea garlei.
De remarcat ca “bulgaritul casei” se termina intr’o singura zi printr’o claca facuta de sateni, dovedind prin aceasta spiritul de solidaritate ce exista intre sateni. Grinzile, cosorabile, capriorii, lastareala sunt de brad. Acoperisul, in vechime, se facea cu stuf (trestie) luat din balta satului. Acum majoritatea caselor se invelesc cu tabla galvanizata sau cu tigla. In ultimul timp sau construit doua case din pamant batut si amestecat cu paie. Modelul a fost adus aci de un basarabean care a fost venit in sat ca servitor si s’a casatorit aci. – De zid, nu exista decat scoala, biserica si casa unui carciumar.
 |
| Harta judetului Ilfov - 1920 |
In ceiace priveste interiorul, mai toate casele au in fata cate 2 camere si o tinda; iar in spate un “aplecat” compus tot din doua camarute mai mici si o sala. Intr’una din incaperile din fata locuieste familia care nu ocupa decat o singura camera, oricat de numeroasa ar fi.
Ba iarna mai baga si oile fatate cu miei, sub pat aseaza gastele sau clostile la clocit, incat intrand intr’o astfel de casa, dela prag esti izbit de un miros greu.
In cealalta camera din fata, gospodina tine curat pentru musafiri. Tot aici sunt randuite, plapomile, pernele, scoartele si rufaria pe un cap al patului; iar peretii sunt imbracati cu scoarte de lana pe deasupra carora, in cuie batute in pereti, stau asezate stergare tesute din borangic. Aci se tine zestrea fetelor mari.
Tinda serveste de bucatarie. Aci se afla asa zisa “vatra”, deasupra careia este cosul pe unde iese fum.
Tot de aci se incalzesc camerele din fata prin sobele “oarbe”. Incalzitul se face cu paie si coceni de porumb. Soba serveste in timpul iernii si de cuptor de copt painea. ( Vara au cuptoare afara, facute din caramida si lipite cu pamant galben ). Din tinda se poate comunica cu incaperile din spate printr’o use. In camerele din spate se tin lazile cu malai, cu faina, butoaie si alte lucruri. Un lucru destul de rau si lipsit de igiena, se observa la unii sateni, locuiesc chiar intr’una din aceste mici incaperi ce n’au nici o fereastra spre soare, fiind orientate spre M.N.; in timp ce camerele din fata stau goale.
Aceasta, cred ca e una din cauzele ca in timpul iernii, cu toate ca satenii se hranesc mai bine si nu fac munci istovitoare ca vara, totusi sunt mai galbeni, mai palizi la fata ca vara, cand isi petrec zilele lungi si o parte din noapte pe camp in aer curat.
E nevoie insa de multa propaganda pentru a convinge pe satean de a nu mai convietui cu promiscuitatea in care traieste.-Un alt neajuns este ca mai toate camerele sunt lipite pe jos cu pamant galben in loc de dusumea de scandura. Acest lucru nu’l fac din saracie – ca se observa acest lucru la sateni cu stare materiala buna – ci o fac mai mult din prostie. Mai trebuie inca mult pana se va scoate sateanului nostru din cap aceste mentalitati si obiceiuri invechite si a’l face sa inteleaga rostul igienei. In curte – batatura cum se zice aici – se afla mai in toate gospodariile: un cosar, grajd pentru vite, una “saia” pentru oi, o magazie pentru grau si un porumbar. – Grajdul – cosarul facut din pamant de multe ori este asezat in acelas corp cu casa si nu indeplineste conditiile cerute. Nu au podet pentru ca vitele sa nu faca noroi si nu au santuri de scurgere. Ferestrele de aerisire nu exista; cel mult daca se face o gaura in perete. Balegarul nu se curata cu saptamanile. Un satean motiva acest lucru ca il lasa in grajd ca sa mai tina de cald vitelor.
 |
| Vasile Babus in Bucurestii anilor patruzeci. |
Sunt in sat cateva exceptii, catva sateni care au inteles rostul ingrijirii vitelor. Majoritatea scot vitele slabe din iarna, cu toate ca li se dau sfaturi in acest sens. Hrana vitelor consta in fan, coceni si paie de grau.
Sfecla de nutret nu cultiva. Cailor li se da ca graunte uruiala facuta din porumb, ovaz, orz. Vacile de lapte si oile sunt hranite mai mult cu coceni, deaceia vacile dau lapte putin si oile pierd lana pana primavara.
De asemenea cotetul (cocina) porcilor consta dintr’o groapa in pamant, daca cumva nu se tin legati la paie.
Pasarile de multe ori dorm prin pomi, chiar in timpul iernii, incepand oatul abia prin martie. Daca au cotete, acelea se fac in pamant (bordeie) fara lumina si aer. (Bolile pasarilor bantuie de regula in regiune).
La raspandirea bolilor printre animale si pasari contribuie mult faptul ca satenii nu-si ingroapa aproape niciodata animalele si pasarile moarte din cauza bolilor molipsitoare ci le arunca pe maidane. Am vazut la un locuitor gaini moarte de holera pasarilor care in loc sa le ingroape, le atarnase de crengile unui visin. Intrebandu-l de ce le-a atarnat, mi-a raspuns ca asa este obiceiul in sat, ca sa se sperie “boala” si sa se indeparteze de casa lui.
Dupa ce am vazut gospodaria sateanului, unde am vazut ca trebuie multa staruinta pentru a’l face sa inteleaga ca altfel trebuie sa-si aranjeze gospodaria si felul de viata, trecem acum la felul de a se imbraca satenii din satul Gostilele. Oamenii batrini din sat se imbraca dupa obiceiul sarbesc (bulgaresc mai bine zis). Acestia au pantaloni largi cu multe incretituri pela inchieturi si pela buzunare.. Mai au si niste tunici stramte cu guler drept, garnisite cu sireturi de alta culoare, asezate in desemne mestesugite. In picioare pun opinci incretite de jur imprejur si legate cu curele de picior.
Portul acesta - imprumutat de la streinii cu care poporul nostru roman a avut dese contacturi – este pe cale de a dispare odata cu vremurile de astazi. Acum satenii fac pantalonii din lana in lana sau lana cu bumbac, cu o croiala dreapta obisnuita portului de pe la orase. Hainele de asemenea croite pe talie, deschise la gat, cu gulerul rasfrant. Tinerii se imbraca cu haine de stofa cumparata dela oras si croite dupa “jurnal” de catre croitorii ce-au invatat meseria in Bucuresti. Fiind la o distanta mica de Bucuresti, luxul a influentat mult asupra portului gostilenilor. Tinerii ies la lume imbracati luxos, cu cravata la gat – pe care de multe ori nu stiu s’o innoade cum trebuie -.Vara poarta pe cap palarii de paie ca orasenii.
 | ||||
| Vasile Babus in gradina casei din Gostilele. |
Luxul si imitatia de multe ori provoaca mult desgust pentru o persoana cunoscatoare, prin faptul ca pe langa ca imprumutul portului s’a facut de pe cel al mahalagiilor din oras; doar spiritul inventiv al sateanului de care totdeauna este stapanit, a tinut sa faca unele modificari in port care n’au nimic de-a face cu estetica.Fetele se imbraca sarbatoarea cu rochii scurte, croite si cusute pe la oras, de cele mai multe ori din matase artificiala - cu culori vii – care nu tin mai nimic. Au haine de stofa inferioara dar nu le lipsesc blanurile dela gat. In picioare poarta pantofi cu tocul inalt si ciorapi de matase artificiala. Poarta la maini bratari de celuloid. Pe cap, multe au inceput sa poarte palarii. Altele isi impodobesc parul cu fel de fel de panglici asezate pe frunte in mod caraghios. Portul national romanesc, nu l-am vazut decat la cateva fetite mici de scoala.
Femeile maritate nu se mai tin de lux si gateli. Ele se imbraca simplu: cu un capod de stamba cumparata, pe cap purtand o basma. Iarna au rochii tesute din lana, cojoace fara maneci, pe cap broboade.-
Femeile batrane au un fel de haine imblanite cu piele de oaie, cu guler si margini de piele de vulpe, numindu-le “scurteici”. In picioare poarta un fel de pantofi de forma papucilor de baie, numindu-i chiar “papuci”. Pentru iernile cele aspre satenii au “sube” lungi de “aba” de lana imblanite cu piei de oaie.
 | |||
| Vasile Babus strajer. |
*Mentionam ca s-a incercat pastrarea ortografiei originale a textului.
